Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Atenţie şoferi! Se provoacă intenţionat accidente. Vezi cum

Atenţie şoferi! Se provoacă intenţionat accidente. Vezi cum

scris de C.F.V.
2 afisari

Sub acuzaţia că provocau intenţionat accidente auto în Bucureşti, după care solicitau şoferilor să le dea bani pentru a nu merge la Poliţie, două persoane din judeţul Ialomiţa au fost arestate, vineri, în urma unei decizii a Judecătoriei Sectorului 1.

Atenţie şoferi! Se provoacă intenţionat accidente. Vezi cum

Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere, un tânăr de 22 ani a sesizat Poliţia că pe 1 februarie, în timp ce conducea autoturismul pe str. Av. Popa Marin, dinspre liceul Jean Monnet, ajungând la intersecţia cu str. Radu Beller, a oprit la indicatorul cedează trecerea, moment în care conducătorul unui autoturism care circula pe drumul cu prioritate a oprit şi i-a făcut semn să pătrundă în intersecţie, după care l-a tamponat cu intenţie. Reclamantul a mai arătat că, după producerea evenimentului, conducătorul autoturismului i-a solicitat suma de 300 de lei, şantajându-l că dacă va sesiza organele de poliţie îşi va pierde permisul de conducere pentru patru luni şi va trebui să plătească o amendă în cuantum de 420 de lei. Deoarece în ultima perioadă, la sediile Biroului Accidente Uşoare s-au înregistrat mai multe declaraţii prin care diverşi conducători auto reclamau acelaşi mod de operare, la nivelul Brigăzii Rutiere a fost constituită o echipă de anchetă sub îndrumarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, care a reuşit pe 2 februarie să îi prindă pe autorii accidentelor, N. A. şi I. M., ambii din judeţul Ialomiţa, transmite Agerpres.
În urma cercetărilor s-a stabilit că, împreună cu mai multe persoane, aceştia au comis pe raza Capitalei mai multe fapte, constând în aceea că loveau intenţionat diferite autoturisme care pătrundeau în intersecţie de pe drumuri fără prioritate, având instalate în general indicatoare de reglementare a priorităţii (OPRIRE sau CEDEAZĂ TRECEREA), după care, sub ameninţarea faptului că vor anunţa producerea accidentului la unităţile de poliţie şi pe cale de consecinţă respectivilor conducători auto le va fi suspendată exercitarea dreptului de a conduce, le pretindeau şi obţineau de la conducătorii acestor autoturisme sume de bani cuprinse între 200 şi 600 lei (în lei, euro sau lire sterline).
Cei doi au fost prezentaţi Judecătoriei Sectorului 1 cu propunere de arestare preventivă, iar instanţa a dispus arestarea lor pe o perioadă de 29 de zile.

2 comentarii

mihai 09-02-2012 - 14:05

Din partea mea 20 de ani de puscarie.

anonim 10-02-2012 - 16:29

Atentie soferi, din pacate sunt multi care procedeaza asa. Mi s-a intamplat si mie (indivizii au un Ford Cougar,nr. inmatriculare v272kwy).

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult