Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Avionul prabuşit în Hunedoara. Pilotul a scos mâna pe geam şi a salutat oamenii – FOTO

Avionul prabuşit în Hunedoara. Pilotul a scos mâna pe geam şi a salutat oamenii – FOTO

scris de D.S.S.
1 afisari

Un fotograf amator a surprins imagini cu avionul de mici dimensiuni care s-a prăbuşit ulterior în zona comunei hunedorene Baru, el afirmând că aparatul zbura la doar aproximativ 300 de metri de sol, iar pilotul, când a văzut că este fotografiat, a scos mâna pe geam şi a salutat oamenii.

Ultimele imagini ale avionului prabuşit în Hunedoara

Potrivit fotografului amator Andrei Ropan, din localitatea hunedoreană Orăştie, pilotul german care şi-a pierdut viaţa în incidentul aviatic de pe raza comunei Baru a socializat cu cetăţenii care îi admirau zborul.

Nu vedem zilnic avioane zburând atât de jos. Pentru că sunt pasionat de fotografie, mi s-a părut ok să fac câteva fotografii. Eram pe balcon, iar el (pilotul – n.r.) m-a văzut cu aparatul în mână şi a venit un pic şi mai jos ca să pot fotografia bine. Chiar s-a şi întors o dată, văzându-mă că fotografiez„, a declarat vineri Andrei Ropan.

Potrivit sursei citate, avionul de mici dimensiuni zbura la aproximativ 300 de metri de sol şi fotografiile au fost făcute, luni, la ora 13.51

Ultimele imagini ale avionului prabuşit în Hunedoara

După ce ne-a salutat, scoţând mâna pe geam, s-a îndreptat spre Alba. Iniţial, când am văzut mâna scoasă pe geam, am crezut că sunt două persoane în avion. Nu m-am gândit că şi pilotează şi scoate mâna pe geam să ne salute. Apoi am aflat că era singur. Văzându-l că zboară spre Alba, am şi discutat cu socrul meu că merge exact în direcţia în care era furtună. Cerul era foarte înnorat şi chiar am observat câteva fulgere„, a spus Ropan.

Totodată, fotograful amator a spus că el nu crede în ipoteza sinuciderii pilotului german.

Apropo de ipoteza sinuciderii că am tot auzit despre asta. Eu nu cred că poate fi reală. Un om care vrea să se omoare nu mai stă să facă cu mâna unora -altora, dacă era preocupat de acest lucru nici nu ne-ar fi observat pe noi că fotografiem. Şi-ar fi văzut de planul lui„, a afirmat Ropan.

Avionul de mici dimensiuni , cu doua locuri, model CT FLY DESIGN, cu numar de înamtriculare YR-5158, pilotat de cetăţeanul german Mathias Gabrovski, s-a prăbuşit între  Alba –Iulia şi Deva. Pilotul a decolat, luni după amiază, în jurul orei 17.00, de pe aerodromul din Deva, s-a deplasat spre Alba Iulia şi urma să se întoarcă în jurul orei 19.00.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult