Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Băiatul primarului din Deta i-a crăpat capul cu ranga unui halterofil

Băiatul primarului din Deta i-a crăpat capul cu ranga unui halterofil

scris de M.I.
17 afisari

Scandalul de la  Deta, unde copiii primarului s-au răfuit în plină stradă cu săbiile şi au băgat în spital trei persoane, scoate la iveală alte fapte ale fraţilor Roman. Pe lângă legăturile pe care Călin şi Bogdan Roman le-ar avea cu contrabanda de ţigări din zonă, şi pe care Poliţia nu a reuşit să le probeze,  copii primarului Petru Roman au fost implcaţi şi în alte scandaluri de amploare.

Traian CihăreanÎn anul 2008, un cunoscut sportiv arădean, halterofilul Traian Cihărean, a fost bătut măr cu răngile de fier în faţa unui cazino din Timişoara. Fusese acolo cu probleme persoanale, când a fost atacat de trei indivizi care l-au lovit cu răngile de fier. Îndată ce a reuşit să scape din mâinile agresorilor, acesta a fost transportat imediat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. „Sportivul a suferit un traumatism cranio-cerebral acut şi multiple fracturi la gambă şi braţ. Starea sa este stabilă şi medicii de la ortopedie vor decide dacă se impune efectuarea unei intervenţii chirurgicale”, a decla­rat la vremea respectivă Monica Puticiu, şeful Unităţii de Primire Urgenţe Arad. 

Primul reţinut în cauză a fost un anume Dombi Andrei Răzvan. Surpriza a fost, însă, când pe rolul instanţei din Timiş au apărut şi numele celorlalţi doi inculpaţi. Dintre cei trei, unul singur a scăpat de arest preventiv: Bogdan Roman, fiul primarului localităţii Deta, cercetat pe atunci pentru vătămare corporală gravă. După ce procesul a suferit mai multe amânări, judecătorii au făcut publică soluţia. „Instanţa încetează procesul penal privind pe inculpaţii Roman Valentin, Dombi Andrei şi Roman Bogdan, în proces cu partea vătămată Cihărean Traian, prin împăcarea părţilor”, spune decizia Tribunalului Timiş, pronunţată în şedinţa publică din 20 mai 2009.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult