Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Botoşani: O femeie a murit şi una a fost rănită, într-un accident pe E58

Botoşani: O femeie a murit şi una a fost rănită, într-un accident pe E58

scris de C.F.V.
229 Afisari

O femeie a murit şi o alta a fost rănită în urma unui accident rutier care a avut loc, duminică după-amiază, pe drumul european E58, în localitatea Huţani, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.

Maşina în care se aflau cele două femei a lovit un cap de pod.

„La faţa locului, a ajuns în cel mai scurt timp, un echipaj de la Detaşamentul de Pompieri Botoşani, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă şi un echipaj de prim ajutor SMURD, dar şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Aceştia au constatat faptul că maşina era în afara părţii carosabile, iar cele două persoane erau scoase din interior”, au precizat oficialii ISU.

Una dintre victime, o femeie de aproximativ 70 de ani, se afla în stop cardiorespirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul. Cea de-a doua persoană, în vârstă de aproximativ 35 de ani, a fost preluată de o altă ambulanţă, conştientă, fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe pentru acordarea ajutorului medical de specialitate. 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS