Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Campanie electorală: Câte fapte penale a descoperit MAI

Campanie electorală: Câte fapte penale a descoperit MAI

scris de M.A.
4 afisari

Peste 900 de fapte de natură penală au fost sesizate de la începutul campaniei electorale până în prezent, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, Ioan-Nicolae Căbulea, secretar de stat în MAI.

MAI-Campanie electorala

foto: MAI

„De la începutul campaniei şi până în prezent au fost sesizate 2.195 de incidente electorale, respectiv infracţiuni, contravenţii sau alte fapte antisociale. 1.879 de incidente, un procent de 85,6%, au fost finalizate. Au fost sesizate şi 907 fapte de natură penală, 372 sunt în prezent cu autori necunoscuţi, se fac cercetări pentru a identifica autorii, iar 580 de infracţiuni sunt cu autori cunoscuţi, în care sunt cercetate 867 de persoane”, a declarat Căbulea, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, judeţele cu cele mai multe infracţiuni de acest tip sunt: Dâmboviţa, Neamţ, Bacău, Constanţa, Suceava, Teleorman. „Principalele infracţiuni sesizate, 241 de fapte – 26,6% – se referă la promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase pentru a vota sau a nu vota un candidat. 160 de fapte reprezintă furtul ori dispariţia mijloacelor de propagandă electorală. 169 de fapte reprezintă distrugerea, degradarea de mijloace de propagandă electorală„, a precizat Căbulea.

1 comentariu

ciufulici 07-06-2012 - 16:39

nu zice daca l-au numarat si pe chinezu microcefalic

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult