Catastrofă feroviară la Petroşani (video) | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Catastrofă feroviară la Petroşani (video)

Catastrofă feroviară la Petroşani (video)

scris de A.P.
17 afisari

Trenul de marfă care a deraiat sâmbătă după-amiază de pe linia ferată în zona Bănița-Merișor ar fi rămas fără frâne, rezultă din primele cercetări efectuate la fața locului de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara. Agenția de Investigare Feroviară (AGIFER) va ancheta accidentul, informează CFR SA.

Sâmbătă după-amiaza, un tren de marfă format din 16 vagoane, aparținând unui operator privat, a deraiat între stațiile Banița și Merișor, 14 dintre vagoane fiind deraiate/răsturnate.

Trenul de marfă care a deraiat sâmbătă după-amiază de pe linia ferată în zona Bănița-Merișor ar fi rămas fără frâne, rezultă din primele cercetări efectuate la fața locului de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara.

În urma accidentului, mecanicul și ajutorul său, doi bărbați cu vârstele de 51 și respectiv 67 de ani, au decedat.

Potrivit șefului ITM Hunedoara, Adrian Bozdog, cei doi au anunțat prin stația radio că frânele garniturii de tren au cedat și au solicitat cale liberă.

„Sistemul de frânare a cedat. Mecanicii au anunțat prin stație, la Stația Feroviară Merișor, că vor veni fără frâne și să le dea drumul până vor reuși să încetinească sau vor avea un moment în care vor putea încetini garnitura”, a declarat inspectorul-șef al ITM Hunedoara.

Traseul căii ferate este compromis în totalitate, pe ambele sensuri de mers.

Garnitura a deraiat pe un pod de cale ferată și mai multe vagoane s-au prăbușit într-o râpă adâncă.

Trenul de marfă avea în compunere 16 vagoane, din care 14 au deraiat, iar șase au căzut de la o înălțime de aproximativ zece metri. Din păcate, în urma acestui accident feroviar a rezultat decesul a două persoane, mecanicul și ajutorul de mecanic. Cauzele și circumstanțele concrete ale acestui eveniment nefericit vor fi investigate pe parcursul dosarului penal ce a fost întocmit cu această ocazie”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Potrivit acestuia, traficul feroviar în zonă este complet închis pe durata cercetărilor. Trenurile vor fi deviate pe rute ocolitoare — Filiași-Orșova-Caransebeș.

Nițu a mai spus că ancheta este deosebit de complexă

UPDATE ORA 18.22 Deraierea trenului de marfă în apropiere de Petroșani va fi anchetată de Agenția de Investigare Feroviară

UPDATE ORA 16.42 Hunedoara: Mai multe trenuri sunt blocate în stațiile Petroșani și Subcetate

Mai multe trenuri sunt blocate în stațiile Petroșani și Subcetate după ce un tren de marfă a deraiat sâmbătă după-amiază pe un viaduct de cale ferată în zona Bănița-Merișor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu, trenul de marfă circula în direcția Petroșani-Subcetate și era format din 16 vagoane. În zona unui viaduct CFR au deraiat 14 vagoane și locomotiva, șase vagoane au ajuns într-o zonă greu accesibilă, a explicat Nițu.

La fața locului se află echipaje ISU, ale Poliției și Jandarmeriei care asigură zona. Traficul feroviar este deviat pe rută ocolitoare.

Un tren de marfă a deraiat sâmbătă după-amiază în zona localității hunedorene Bănița-Merișor în apropiere de Petroșani, traficul feroviar spre Petroșani fiind blocat.

Potrivit reprezentanților ISU, medicul de la fața locului a confirmat decesul celor două persoane din locomotivă.

UPDATE ORA 16.04 Hunedoara: Tren de marfă deraiat în apropiere de Petroșani

Un tren de marfă a deraiat sâmbătă după-amiază în zona localității hunedorene Bănița-Merișor în apropiere de Petroșani, traficul feroviar spre Petroșani fiind blocat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu, din primele informații se pare că ar fi deraiat locomotiva trenului și mai multe vagoane.

Potrivit reprezentanților ISU, locomotiva este grav accidentată, sunt 8 vagoane deraiate, iar medicul de la fața locului a confirmat decesul celor două persoane din locomotivă.
Conform reprezentanților ISU, la fața locului sunt 3 echipaje ale Serviciului de Ambulanță, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și una de descarcerare. Intervenția se realizează dificil, întrucât locul evenimentului se află sub tensiune electrică foarte mare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult