Acasa Actualitate-InternaInvestigatii UPDATE – Cazul de la Olt. De ce spune ministrul Stroe că e “golănie” în Poliţie

UPDATE – Cazul de la Olt. De ce spune ministrul Stroe că e “golănie” în Poliţie

scris de M.A.
21 afisari

UPDATE, ora 18,50 – Comisarul şef de poliţie Mihai Pruteanu, director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), a fost desemnat, marţi, să îndeplinească atribuţiile funcţiei de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, anunţă IGPR.

Pruteanu a fost instalat la conducerea IPJ Olt, în locul lui Ion Voicu, prin dispoziţie a inspectorului general al Poliţiei Române, Petre Tobă. Mihai Pruteanu are 52 de ani şi era adjunct la Ordine Publică din martie 2008. El a activat în cadrul acestei direcţii din 1991, iar înainte a lucrat ca ofiţer operativ la Secţia 14 Poliţie din Bucureşti.

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat, marţi, că nu credea până acum că în Poliţie există „atâta golănie”.

Radu Stroe, ministru de Interne

Cazul de Olt. De ce spune ministrul Stroe că e “golănie” în Poliţie

„Nu credeam că în Poliţia Română există atâta golănie. După ce acest om (comisar şef Ion Voicu de la Olt, n.r.) s-a angajat în faţa secretarului de stat că se va prezenta la audieri, aflăm astăzi că şi-a luat concediu medical încă două săptămâni”, a spus ministrul Afacerilor Interne, transmite Mediafax. Radu Stroe a adăugat că a găsit o soluţie foarte simplă şi de marţi va conduce altcineva IPJ Olt. Ministrul Afacerilor Interne consideră că Ion Voicu nu a venit la audieri la MAI pentru că este vinovat şi fuge de răspundere. ”Oricum va fi suspendat din funcţie. Vinovăţia există, vom vedea în ce măsură şi cât”, a precizat ministrul Stroe, potrivit România Tv.

Comisarul-şef Emilian Mladin, adjunctul şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Olt, a solicitat marţi pensionarea în condiţiile în care se numără, alături de şeful IPJ Olt comisarul-şef Ion Voicu şi de alt adjunct al IPJ Olt comisarul-şef Valerian Iliescu, printre poliţiştii cercetaţi prealabil de către o comisie de disciplină a Ministerului de Interne. În timp ce Emilian Mladin a solicitat pensionarea, Valerian Iliescu şi Ion Voicu sunt în concedii medicale. Comisarul-şef Ion Voicu se află în concediu medical, timp de două săptămâni, după ce la sfârşitul săptămânii trecute a fost internat în Spitalul Judeţean de Urgenţe Slatina cu afecţiuni cardiace, iar Valerian Iliescu este în concediu medical începând de luni.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Olt, Claudia Radu, comisarul-şef Emilian Mladin „a înaintat un raport prin care a solicitat încetarea raporturilor de serviciu cu instituţia în vederea pensionării începând cu data de 10 ianuarie 2013”. În contextul în care Voicu şi Iliescu sunt în concedii medicale, Mladin este cel care se află în prezent la comanda IPJ Olt, transmite Agerpres.

Corpul de Control al MAI a realizat un control la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt, se preciza într-un comunicat din 29 decembrie. La jumătatea lunii decembrie, în urma finalizării controlului s-a propus cercetarea prealabilă faţă de şeful IPJ Olt, cei doi adjuncţi ai acestuia, faţă de şeful Poliţiei oraşului Balş, precum şi faţă de alţi opt ofiţeri cu funcţii de conducere.Astfel, la nivelul MAI a fost declanşată cercetarea prealabilă a şefului IPJ Olt.

De asemenea, la nivelul Poliţiei Române au fost declanşate cercetările prealabile disciplinare faţă de cei doi adjuncţi ai şefului IPJ Olt, a şefului Poliţiei oraşului Balş şi faţă de alţi opt ofiţeri cu funcţii de conducere. De asemenea, urmare a controlului tematic efectuat de ofiţeri din cadrul Direcţiei de Control Intern – IGPR, a fost declanşată cercetarea prealabilă şi faţă de şeful Secţiei de Poliţie Rurală Bobiceşti, comisarul şef Gheorghe Barbu. Urmare a agresiunii comise de agenta de poliţie faţă de Gheorghe Barbu a fost deschis un dosar penal în cadrul căruia se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor de unitatea de parchet competentă. Totodată, la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova se desfăşoară cercetări cu privire la cele sesizate de agenta de poliţie.

7 comentarii

Alex LUPTATORUL PENTRU ADEVAR 08-01-2013 - 16:56

PE ACEASTĂ CALE VĂ ANUNŢ CĂ PE DATA DE 09 IANUARIE 2013 AM PROGRAMAT PICHETAREA GUVERNULUI ROMÂNIEI CU PARTICIPAREA A APROXIMATIV 100 DE JANDARMI,POMPIERI ŞI POLIŢIŞTI DE FRONTIERĂ disponibilizati ilegal de igas !
Vă salut cu respect
Alexandru
tel. 0784022776

ValVerde 08-01-2013 - 17:44

Stai putin, Luptatorule, daca vrei sa mai convingi lumea sa iasa cu furcile la guvern, zii si tu: ce protestam ?
Disponibilizarile ilegale ? De ce sint ilegale si de ce nu se rezolva in justitie?

Apoi da-ne detalii practice: la ce ora? pe ce strada? aducem ciomege sau doar tipam si scupam? se da tzuica fiarta?

Fa si tu mobilizarea compleat sa stim cu cine votam.

Jos Guvernu’

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 08-01-2013 - 17:04

Domnul Ministru de Interne STROE se pare ca are dreptate !
Dar ce spuneti de …HAIMANEALA din JUSTITIE ?
Dar ce explicatii exista privind CARDASIA dintre marioneta Ponta si RAUFACATORUL nr. 1, traian basescu ?

Tom Cc 09-01-2013 - 07:47

in zona de sud a tarii unii politistii sunt mana in mana cu clanurile tiganesti si mafiote !! Dar din pacate chestia s-a generalizat !!! Ministrul poate da un ordin de verificare a averilor dela gradul de inspector -sef sau agent de politie !! sa vedem daca unii pot sa demonstreze de unde au bani sa isi ridice vile ,in batatura 2 masini (nu Logan ) exemple clare cunosc ,ofiteri sau agenti de politie care se lafaie si se plimba cu masini pt. care un civil ar trebui sa munceasca 3 vieti ca sa si le permita ,dar toata ziulica se plang ca nu au bani !! Cred ca la sfarsitul controlului averilor toti „militienii de tip nou” vor avea cate o matusa Tamara !! MAFIA este mana in mana cu POLITIA !!

Cercul 09-01-2013 - 18:19

Statul e o plosnita, la fel institutiile lui. Desfiintam toate institutiile lui, armata, politie, justitie, parlament si va fi in sfarsit democratie.

marius moldoveanu 10-01-2013 - 13:21

la data de 20 10.2012 am fost victima si suport si in prezent consecintele abuzurior facute de 2 agenti ai Politiei rutiere Brasov AG .Drachici Adrian, iar cel de al doilea nu s- a recomandat, ca urmare a solicitarii subsemnatului de a fi dus ptr recoltarea probelor biologice la spital, intrucat din cauza bolii de asthm bronsic sever ma aflu in imposibilitate de a sufla in etilotest. desi exisista acte medicale care atesta boala mea mi a fost intocmit dosar penal ptr refuz de recoltare de probe bilogice fiindu- mi retras dreptul de a conduce desi am formulat plangere penala impotriva agentilor de Politie pentru abuz in serviciu si plangere fata de retragerea dreptului de a conduce pana in prezent dosarele nu au fost solutionate si de trei luni de zile in mod abuziv imi este restrictionat un drept. am fost in numeroase audiente am facut sesizari am contestat masurile dispuse dar fara rezultat.Dosar penal
CĂTRE PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BRAŞOV
REF.LA DOSAR PENAL NR.11609/P/2012.
MOLDOVEANU MARIUS ADORIAN

marius moldoveanu 10-01-2013 - 13:25

CĂTRE PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BRAŞOV
REF.LA DOSAR PENAL NR.3667/II-2/2012.

DOMNULE PROCUROR,

Subsemnatul MOLDOVEANU MARIUS-ADORIAN, domiciliat în judeţul Braşov, oraşul Codlea, str.Horia nr.46, prin prezenta în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, respectiv art.275-278 Cod pr.civilă, formulez prezenta:

PLÂNGERE ÎMPOTRIVA REZOLUŢIEI DIN DATA DE 14.12.10.2012 A PROCURORULUI, COMUNICATĂ SUBSEMNATULUI LA DATA DE 20.12.2012.

Prin care a fost respinsă cererea subsemnatului de prelungire a dreptului de circulaţie pe drumurile publice, calificată ca atare de procurorul de caz.

MOTIVE:

În fapt, în noaptea de 20/21.10.2012 subsemnatul am fost oprit de doi agenţi ai poliţiei rutiere, care mi-au solcitat să efectuez controlul cu alcooltestul.
Subsemnatul, întrucât sufăr de astm bronşic, având capacitatea pulmonară redusă, le-am explicat celor doi agenţi de poliţie că nu pot sufla ăn etilotest, însă doresc să fiu însoţit la spital spre a-mi fi recoltate probe biologice.
Precizez că nu consumasem băuturi alcoolice, iar refuzul de a sufla în etilotest nu constituie infracţiune.
Cei doi agenţi de poliţie mi-au solicitat actele la control, pe care le-am remis acestora, mi-au solicitat să le înmânez cheile autoturismului meu, pe care de asemenea, le-am dat, aceştia urcându-se în maşina de poliţie fără a-mi da vreo explicaţie sau răspuns la solicitarea mea de a fi însoţit la spital spre a mi se recolta probe biologice.
Am aşteptat lângă maşină, era foarte frig afară, fiind orele 2,00 noaptea şi am cerut explicaţii agenţilor de poliţie.
La un moment dat, a sosit un echipaj de jandarmi solicitat de către agenţii de poliţie care au oprit doi taximetrişti cerându-li-se să dea declaraţii.
Precizez că nu am cunoştinţă ce li s-a solicitat să declare şi nici nu au asistat la vreo discuţie dintre mine şi poliţişti.
Agenţii de poliţie mi-au cerut să semnez un proces-verbal potrivit căruia refuz să mi se recolteze probe biologice, iar eu am refuzat cerându-le să fiu însoţit la spital. Am fost refuzat, motiv pentru care am apelat serviciul de urgenţă 112 solcitând sprijin. Am fost refuzat pe motiv că această situaţie nu reclamă urgenţă.
După circa două ore de stat în frig, mi-au fost returnate cheile maşinii, mi-au fost returnate actele şi eliberată o adeverinţă fără drept de a conduce. La câteva minute am făcut criză de astm şi am chemat ambulanţa.
Am fost dus la spitalul judeţean, unde mi-au fost făcute investigaţii la serviciul de urgenţă, constatându-se că am criză de astm, mi-a fost pusă mască de oxigen şi perfuzii. Am solcitat a mi se recolta probe biologice, spunând ce mi s-a întâmplat, dar mi s-a spus că acest lucru se poate face doar în prezenţa organelor de poliţie.
În prezenţa medicilor de gardă am apelat din nou serviciul 112 spre a solcita prezenţa organelor de poliţie pentru recoltarea de probe biologice, dar am fost refuzat din nou, pe motiv că situaţia nu reclamă urgenţă.
Am stat în spital până la ora 07,00 dimineaţa spre a mi se face tratament de urgenţă, astfel cum rezultă din actele medicale anexate cererii.
Împotriva celor doi agenţi de poliţie am formulat plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în servicu contra intereselor persoanelor în baza prevedrrilor art.246 Cod penal, înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov. Anexez prezentei cereri plângerea menţionată.
Pe cale de consecinţă, apreciez că revocarea dreptului subsemnatului de a conduce autovehicule este un abuz, nu măa fac vinovat de vreo faptă penală întrucât am solcitat în repetate rănduri a fi dus la spital pentru recoltarea de probe biologice, fiind refuzat, am apelat serviciul de urgenţă 112 şi am fost refuzat, iar actele medicale emise de servicul de urgenţă al Spoitalului Judeţean atestă boala de care sufăr şi consecinţele sale.
În cuprinsul rezoluţiei atacate se face afirmaţia că la data faptelor aş fi refuzat recoltarea probelor biologice, ceea ce nu corespunde adevărului.
În atare sens stau următoarele probe: solicitarea repetată a subsemnatului prin apelarea serviciului 112 de a fi dus la spital pentru recoltarea probelor biologie, fiind refuzat.Cum convorbirile sunt înregistrate, vă solcit ca probă solicitarea de informaţii de la acest serviciu.
Mai mult, la Spitalul Judeţean Braşov am solicitat a-mi fi recoltate probe biologice, însă în absenţa agenţilor de poliţie mi s-a explicat că nu se poate face acest lucru, motiv pentru care din nou am solcitat intervenţia prin serviciul 112, fiind din nou refuzat.
Actele medicale din noaptea respectivă emise de către serviciul UPU al Spitalului Judeţean Braşov confirmă faptul bolii de asm a subsemnatului, dar şi faptul că am solicitat în mod expres recoltarea de probe biologice.
În prezent, de mai bine de trei luni de zile sunt privat de un drept, acela de a conduce vehicule ca urmare a abuzului agenţilor de poliţie, motiv pentru care apreciez că se încalcă în mod repetat prevederile art.6 CEDO.
În trei luni am fost solicitat o singură dată a mă prezenta la poliţie în cadrul acestui dosa spre a da declaraţii în cauză, iar apoi neefectuându-se vreun act de cercetare care să urgenteze soluţionarea cauzei.
Pe cale de consecinţă vă solicit admiterea plângerii subsmenatului şi prelungirea dreptului de a conduce autovehicule.
Menţionez că sufăr importante prejudicii ca urmare a restricţionării acestui drept.

În probaţiune: – înscrisuri,
– dovada apelurilor la 112 efectuate în noaptea de 20/21.10.2012 şi transcriptul înregistrării acestora, solicitând a fi efectuată o adresa în atare sens de către dvs.

Moldoveanu Marius-Adorian.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult