Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Cazul Sarmizegetusa: Ministerul Culturii cere anchetă penală

Cazul Sarmizegetusa: Ministerul Culturii cere anchetă penală

scris de M.A.
3 afisari

Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor, a luat cunoştinţă cu indignare de distrugerile provocate la Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, ca urmare a unor lucrări de amenajare a unei parcări, lucrări începute fără nici un aviz din partea MCPN şi fără asigurarea supravegherii arheologice, aşa cum prevede legislaţia în vigoare, precizează un comunicat al instituţiei.

sarmisegetuza

Ministrul Culturii a solicitat instituţiilor din subordine depunerea unei plângeri penale împotriva făptaşilor şi a celor care au responsabilitatea demarării respectivelor lucrări. De asemenea, MCPN a solicitat – şi va acorda asistenţa necesară – ca zona afectată să fie izolată şi protejată, astfel încât să se prevină amplificarea distrugerilor.

Miercuri, 6 iulie, un utilaj care executa lucrări pentru amenajarea unei parcări în zona cetăţii Sarmizegetusa Regia a lovit zidul de vest, provocând daune majore monumentului. DJCPN Hunedoara s-a sesizat şi a informat imediat Ministerul, care a trimis la faţa locului o echipă a Comisiei Naţionale de Arheologie.

Ca urmare a inspecţiei desfăşurate joi 7 iulie, lucrările au fost oprite vineri 8 iulie.

Luni, 11 iulie, pe baza Ordinului 215, emis de Prefectul judeţului Hunedoara s-a efectuat un control la care au participat reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Hunedoara, ai Instituţiei Prefectului, ai Inspectoratului Judeţean în Construcţii, ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi ai Administraţiei Parcului Natural Grădiştea Muncelului – Cioclovina.

Parcare Sarmizegetusa (mesagerulhunedorean.ro)

Parcare Sarmizegetusa (foto: mesagerulhunedorean.ro)

Controlul a constatat că lucrările din zona Porţii de Vest a Cetăţii Sarmizegetusa Regia s-au efectuat fără avizul MCPN sau al DJCPN. S-a dispus oprirea lucrărilor până la încheierea verificărilor şi luarea unei decizii conform legii.

Marţi, 12 iulie, a avut loc şedinţa plenară a Comisiei Naţionale de Arheologie în care s-a discutat situaţia creată la Sarmizegetusa Regia. Comisia a cerut Ministerului să întreprindă demersurile necesare pentru continuarea anchetei şi să depună plângere penală împotriva vinovaţilor.

Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei sunt singurul sit arheologic din România aflat pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO din 1999, iar valoarea lor istorică, arheologică şi simbolică este inestimabilă.

3 comentarii

Pac Pac 12-07-2011 - 19:30

Scalpati de urechi!!!

Liviu 12-07-2011 - 19:33

Imi si inchipui echipa de cretini care a fost trimisa acolo ! Ii vad prin Bucuresti cum isi agata sacosele cu schimburi si mancare prin pomi atunci cand lucreaza pe strada, ii vad cum se schimba dimineata, cum isi desfasoara ei pauza de la pranz, cum se intind pe marginile drumurilor, cum se cocoata pe banci in parcuri, cum … Nici sefii lor nu sunt mai breji !!! Am avut neplacuta „placere” sa discut si cu astfel de specimene … Adevarul ca daca nu te comporti ca ei atunci nu-i poti stapani ! Practic nu au absolut niciun respect fata de nimeni si de nimic. Nu gandesc nimic, „baga” utilaju’ fara sa gandeasca, nu se uita imprejur, gatuie si dirijeaza circulatia de la ei putere, pun bornele acelea de ocolide dupa ureche unde le trazneste lor prin capatani si cand lucreaza pe strada sunt un fel de stapani ai locurilor !!! Credeti ca vrounul din echipa aceea a inteles vreun pic ce inseamna Sarmisegetusa Regia pentru neamul asta al nostru ?! Pai daca le dadea unul o tuica daramau tot zidul si il si ingropau ca sa nu se mai cunaosca !!!

Pac Pac 13-07-2011 - 01:02

Sa se trezeasca din betie cu niste amenzi grase. Care i-a imbracat. Daca n-au picat la bac au ajuns sa faca asta!!! Pac Pac

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult