Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Ce face patronul de la Ferma Dacilor în arestul IPJ Prahova

Ce face patronul de la Ferma Dacilor în arestul IPJ Prahova

scris de C.P.
259 Afisari

Încarcerat de numai câteva zile, Cornel Dinicu, patronul pensiunii Ferma Dacilor, a devenit o adevărată vedetă în arestul IPJ Prahova. Potrivit ziarului Gândul, acesta primește pachete de la familie și s-a transformat într-un binefăcător al deținuților săraci.

Cornel Dinicu a fost încarcerat la jumătatea acestei săptămâni, la cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, după ce, în prealabil, s-ar fi înțeles cu anchetatorii să-l lase în libertate pentru a-și înmormânta băiatul mort în incendiul devastator din a doua zi de Crăciun.

 

Potrivit unor surse judiciare, Dinicu a fost depus într-o cameră cu încă patru  persoane pe care nu le cunoștea dinainte. Acesta s-ar fi integrat imediat și i-ar fi ajutat pe toți colegii de cameră cu țigări și mâncare, mai ales că a primit bani pe card de la familie, iar fiul său cel mare l-ar fi vizitat deja și i-ar fi adus pachet.

Sursele citate spun că acesta pare calm și este comunicativ cu cei din jur, însă ar evita să discute despre viața personală. În schimb, deși respectuos cu personalul arestului, Cornel Dinicu ar fi făcut unele glume macabre.

În acest sens, la data încarcerării, pentru că pâlpâia un bec, acesta le-ar fi spus polițiștilor să aibă grijă, că acolo unde ajunge el au loc incendii devastatoare, iar dacă se va întâmpla să ia foc centrul de detenție de la Prahova, „sigur nu scapă nimeni cu viață”.

Magistraţii Judecătoriei Ploieşti au admis, miercuri seara, propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova pe numele omului de afaceri Cornel Dinicu, cel care înființase și care administra, în fapt, complexul turistic Ferma Dacilor din Tohani.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS