Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Ce scrisori a lăsat criminalul din Şag

Ce scrisori a lăsat criminalul din Şag

scris de C.P.
6 afisari

Criminalul sinucigaş din comuna timişeană Şag, care şi-a ucis socrii şi băiatul de 7 ani, îşi plănuise totul de la începutul lunii decembrie, dar spera ca mama copilului lor să revină acasă de sărbători, iar el să renunţe la comiterea faptei, au susţinut joi reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Ce scrisori a lăsat criminalul din Şag

Medicii legişti au găsit mai multe scrisori-jurnal în care Ion Ciucea îşi notase tot ceea ce urma să facă, acestea fiind adresate Poliţiei Române. ”În lenjeria intimă a bărbatului, medicii legişti au găsit mai multe scrisori care erau adresate Poliţiei Române şi în care, pe de-o parte, încerca să explice ce l-a determinat să facă acel lucru, pentru ca în ultima pagină să arate că regretă ceea ce s-a întâmplat. El arată că a comis faptele din cauza unei presupuse relaţii extraconjugale pe care concubina sa ar fi avut-o cu o altă persoană”, a declarat, într-o conferinţă de presă, procurorul criminalist Ioan Golban, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, transmite Agerpres.
Potrivit acestuia, este vorba, în principal, de două scrisori-jurnal, una datată din 12 decembrie 2011, care conţine nouă file şi în care îşi exprimă regretul pentru faptul că iubita sa s-a îndepărtat de el, plecând în Italia cu un presupus amant. Criminalul îşi cerea iertare, în primul rând, de la Dumnezeu şi de la persoanele cărora urma să le facă rău, deşi nu-şi dorea acest lucru. ”În această scrisoare arată că, iniţial, a vrut să se sinucidă, dar continuă prin a arăta că a dorit să-i distrugă (concubinei, n.r.) tot ceea ce avea mai scump pe lume. În cea de-a doua scrisoare, din 31 decembrie 2011, care continuă cu data de 1 ianuarie 2012, arată că s-a hotărât să-l omoare şi pe copil, întrucât – aşa după cum scrie în jurnal – ‘nimeni nu a fost mulţumit de acest copil, decât eu, şi chiar eu am decis să-l omor, pentru că nu are niciun viitor”, a detaliat procurorul criminalist.
Adrian Golban a mai spus că bărbatul de 29 de ani din Şag i-a trimis concubinei sale, Ana Maria Toth, care era plecată la muncă în Italia, două SMS-uri. În primul, trimis în data de 31 decembrie 2011, Ion Ciucea o ameninţa, spunându-i că-i va părea rău că nu a acceptat să se împace cu el, iar în cel de-al doilea SMS, trimis pe 1 ianuarie, la ora 2,45, criminalul o anunţa pe mama fiului lor despre crimele pe care le-a comis şi dădea vina pe ea, pentru că nu a acceptat împăcarea. Ion Ciucea a fost înmormântat miercuri, în cimitirul din comuna Şag, iar victimele sale sunt înmormântate joi. La înmormântare va fi prezentă şi mama băiatului, care a revenit miercuri în ţară.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult