Acasa Actualitate-InternaInvestigatii UPDATE – Circulaţia pe Valea Oltului, blocată din cauza unui accident între un TIR şi un tren

UPDATE – Circulaţia pe Valea Oltului, blocată din cauza unui accident între un TIR şi un tren

scris de C.F.V.
117 Afisari

Update, ora 14.00 – CFR Călători a anulat cinci trenuri în urma accidentului feroviar de pe Valea Oltului, a anunţat compania.

Astfel, trenul 1720, care circula între Sibiu şi Craiova, a fost anulat pe ruta Cornet – Craiova, trenul 1724 care circula între Craiova şi Braşov, a fost anulat pe ruta Lotru – Braşov, iar trenul 13121 care circula între Podu Olt şi Piatra Olt a fost anulat pe ruta Lotru – Podu Olt. Au fost anulate şi trenul 2068 care circula între Sibiu şi Rm. Vâlcea, pe ruta Cornet – Rm. Vâlcea, şi trenul 2061 care circula între Piatra Olt şi Sibiu, pe ruta Lotru – Sibiu. Compania menţionează că pasagerii de la aceste trenuri sunt transbordaţi cu mijloace auto până la alte trenuri, către destinaţiile finale.

Traficul feroviar şi rutier a fost blocat complet duminică pe Valea Oltului, timp de câteva ore, în urma unui accident de circulaţie care s-a produs pe raza localităţii Racoviţa.

Potrivit oficialilor poliţiei în prezent traficul feroviar a rămas blocat în timp ce traficul rutier se desfăşoară alternativ.

‘Duminică dimineaţă un autotren care circula pe direcţia Râmnicu Vâlcea – Sibiu, în zona localităţii Cornet-Racoviţa la km 218 a pierdut controlul volanului la o curbă la dreapta, a părăsit carosabilul şi a ajuns pe calea ferată. În acel moment a fost lovit de un tren Regio care circula pe ruta Podul Olt- Piatra Olt‘, a declarat Alina Teodorescu, purtător de cuvânt al IPJ Vâlcea. În urma impactului trenul a deraiat de pe şină. Şoferul autotrenului, de naţionalitate bulgară, rănit grav, a fost transportat de urgenţă la spital şi supus intervenţiei chirurgicale. Cei 20 de pasageri ai trenului nu au păţit nimic.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS