Crima Târgu-Mureş; A fost descoperit cadavrul | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Crima de la Târgu-Mureş; Unde a fost descoperit cadavrul

Crima de la Târgu-Mureş; Unde a fost descoperit cadavrul

scris de C.S.
10 afisari

Un tânăr de 27 de ani a fost reținut de polițiști, fiind principalul suspect în răpirea și uciderea doctoriței Orsolya Benedek, dată dispărută de familie în data de 11 decembrie.

Orsolya Benedek

Orsolya Benedek

‘În urma activităților specifice efectuate, polițiștii s-au sesizat din oficiu despre comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, fiind deschis un dosar penal. Principalul suspect în dosar a fost identificat de polițiști în cursul zilei de ieri (16 decembrie, n.r.), în persoana unui tânăr de 27 de ani, din comuna Corunca, județul Mureș, față de care polițiștii au dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore. Ulterior, în baza solicitării de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, instanța a admis efectuarea unei percheziții domiciliare la locuința tânărului reținut. În urma efectuării percheziției, polițiștii au identificat cadavrul unei femei, care urmează a fi supus autopsiei în cadrul Institutului de Medicină Legală. Dosarul a fost declinat spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor’, a anunțat, sâmbătă seara, Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Doctorița în vârstă de 32 de ani, de la Secția ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Târgu Mureș, a dispărut fără urmă din parcarea unui supermarket din oraș, motiv pentru care polițiștii au format echipe de căutare și au dat-o în urmărire națională. Conform unor surse oficiale doctoriţa Benedek Orsolya, plecase de bună voie cu suspectul crimei, fiind exclusă varianta unei răpiri.

Rudele doctoriței Orsolya Benedek au susținut că aceasta a dispărut în data de 11 decembrie, că ultima dată a fost văzută la ora 20,50 la în parcarea unui supermarket, unde i-a fost descoperită mașina, și că de atunci nimeni nu a mai știut nimic de ea.

Orsolya Benedek, medic specialist, fost voluntar SMURD, a fost găsită moartă în curtea unei case din Comuna Corunca, Județul Mureș, la aproape o săptămână de la dispariție. Surse din anchetă spun că doctorița de 32 de ani, care era și lector la UMF Târgu Mureș, a fost ucisă și aruncată în fântâna din curte. Anchetatorii au ridicat cadavrul din fântână și au cules probe de la locul crimei, iar casa a fost sigilată.
Principalul suspect e un tânăr de 27 de ani, care ar fi fost iubitul femeii și care locuiește în acea casă. După unele surse, numele său ar fi Bara Barni, dar nu a fost confirmat de anchetatori. Potrivit presei locale de limbă maghiară, cei doi s-ar fi certat, iar individual ar fi lovit-o pe doctoriță, care ar fi căzut și, din cauza rănii grave, a murit.Tot presa locală, la câteva ore după vestea morții, a menționat varianta că Orsolya Benedek a fost ucisă și îngropată în curtea casei.

Ce spun vecinii suspectului

Vecinii individului suspectat că a ucis-o pe doctorița Orsolya Benedek spune că tânărul ar fi căsătorit și are un copil mic. Locuia cu chirie în acea casă din Comuna Corunca și se mutase acolo recent, declară localnicii.De ceva vreme, individul ar fi locuit singur, pentru că soția ar fi plecat, mai spun vecinii. Oamenii susțin, de asemenea, că au mai văzut-o și în trecut în Corunca pe Orsolya Benedek.

Ce spun anchetatorii

Polițiștii au imagini de pe camerele de supraveghere din locul unde Orsolya Benedek a fost văzută ultima data, în urmă cu fix o săptămână. Era în parcarea unui centru comercial din Târgu Mureș, iar, în jurul orei 20.50, s-a urcat într-o dubă, iar de atunci nu a mai fost văzută.

Surse din anchetă spun că, în urma analizei imaginilor de pe camerele de supraveghere, nu ar fi indicii că doctorița ar fi fost forțată să urce în mașină, adică să fie vorba despre o răpire. Orsolya Benedek pare că urcă în mod voluntar în acel automobil.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult