Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Cum a murit tatăl senatorului Cătălin Voicu

Cum a murit tatăl senatorului Cătălin Voicu

scris de P.C.R.
11 afisari

O concluzie finală în cazul accidentului în care tatăl senatorului Cătălin Voicu a decedat va fi stabilită după efectuarea autopsiei şi a unei expertize de către specialişti din cadrul Tribunalului de pe lângă Parchetul Giurgiu.

Cum a murit tatăl senatorului Cătălin Voicu

”Pe drumul judeţean unde s-a produs accidentul traficul este redus, circulă două maşini la patru ore, iar după ieşirea de pe carosabil maşina a mai mers vreo 20 de metri prin şanţ, s-a lovit de un cap de pod, după care s-a oprit. Nu ne putem exprima deocamdată cu privire la cauzele accidentului până nu primim rezultatul necropsiei medicilor din Bolintin Deal şi al expertizei ce va fi efectuată de experţi din cadrul Tribunalului de pe lângă Parchetul Giurgiu’, a declarat, joi, pentru Agerpres, şeful Poliţiei Rutiere Giurgiu, Marian Popescu.
Potrivit acestuia, neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, conducerea imprudentă, distragerea atenţiei de la condus de către vreun alt pasager din maşină sau vorbitul la telefon pot fi cauze posibile ale accidentului rutier în urma căruia tatăl senatorului Cătălin Voicu a murit.
Dan Voicu, de 82 de ani, a decedat miercuri, după ce a pierdut controlul maşinii pe care o conducea pe DJ 412 C, în localitatea Uieşti, comuna Bucşani, judeţul Giurgiu, şi s-a răsturnat într-un şanţ.

Vezi şi cine e senatorul Cătălin Voicu

1 comentariu

betivul 05-01-2012 - 17:43

cumva pe la inchisoarea datornicilor ?….sic!!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult