Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Cum vor Năstase şi Ponta să-şi tragă autostradă la Cornu

Cum vor Năstase şi Ponta să-şi tragă autostradă la Cornu

scris de C.P.
6 afisari

Schimbarea proiectului Autostrăzii Sibiu – Piteşti are la bază dorinţa premierului Victor Ponta şi a lui Adrian Năstase ca autostrada să treacă prin localitatea Cornu, a declarat, într-o conferinţă de presă Deputatul Cornel Ştirbeţ, candi­datul PDL la preşe dinţia Consiliului Judeţean Sibiu, citat de tribuna.ro.

Cum vor Năstase şi Ponta să-şi tragă autostradă la Cornu

„Vreau să vă spun că în 2003, Miron Mitrea, ministrul PSD al Transporturilor a vrut ca autostrada culoarului IV Pan­european până la Sibiu să meargă mai bine pe Braşov, decât pe Piteşti. Toate argumentele erau de ordin tehnic, de ordin financiar, dar argu­mentul real şi foarte aplicat, era fap­tul că plecând din Braşov, autostrada ajungea şi la Cornu, Cornu fiind o localitate foarte importantă din zona de sud a României. Acolo, sunt nişte domenii care aparţin domnului Năstase şi domnului Victor Ponta. De fapt socrului său, soa­crei domnului Ponta, colegei mele de liceu. Proiectul, după cum ştiţi, nu s-a făcut pe Braşov, s-a discutat mai bine de 10 ani, a intervenit la data respectivă în discuţii UDMR şi cei interesaţi din zona de nord-vest a ţării şi aşa s-au schimbat priori­tăţile prin lege, iar în loc de Culoarul IV Paneuropean, care era finanţat de Uniunea Europeană, s-a ajuns la autostrada Bechtel, care aceasta oricum ajungea prin Braşov, către Bucureşti. Cu toate dificultăţile pe care le cunoaşteţi, cu toate proble­mele care au avut loc la Bechtel, repet, după 10 ani, în 2009 s-a reuşit datorită insistenţei ministrului Anca Boagiu să se reia Culoarul IV, să revină culoarul IV Paneuropean ca primă prioritate. S-au licitat toate tron­soanele, s-au purtat discuţii cu privire la Sibiu – Piteşti, iar aici tre­buie să vă spun că erau variante de finanţare, pentru că varianta de finanţare era până în acest an, până în 2012, doar până la Sibiu – finan­ţare europeană”, a spus Cornel Ştirbeţ.

Potrivit deputatului, pentru tron­sonul Sibiu – Piteşti s-a încercat încă o variantă, un parteneriat public-pri­vat, dar Ion Ariton a reuşit, cu argu­mente, să o convingă pe ministrul Anca Boagiu că tronsonul Sibiu – Piteşti poate fi finanţat cu bani europeni. „Noi, în special ministrul Ion Ariton, pentru că avea o relaţie directă cu Anca Boagiu, am insistat şi am reuşit, bineînţeles, cu argu­mente să convingem Ministerul Trans­porturilor că tronsonul de auto­stradă Sibiu – Piteşti poate fi finanţat şi trebuie să fie finanţat cu bani europeni în exerciţiul financiar 2014- 2020. S-au făcut primele demersuri, urma să se reia studiul de fezabilitate pe structura pro­iectelor europene, având şi apro­barea Comisiei Europene”, a mai spus Ştirbeţ.

Ministerul Transporturilor a schim­bat, însă, strategia pusă la punct de ministrul Boagiu şi a reve­nit la varianta Sibiu – Braşov, lucru cu care Cornel Ştirbeţ nu este de acord. Deputatul consideră că motivul este acelaşi cu cel din 2003: localitatea Cornu. „Eu cred că sunt aceleaşi motive: localitatea Cornu. Nu ştiu din ce bani vor fi finanţaţi aceşti kilometri de autostradă şi mai mult, această variantă este dublă faţă de SibiuPiteşti, cu dificultăţi foarte mari ca să ajungă la Bucu­reşti, dacă luăm în calcul Comarnic – Braşov. Deci nu ar fi mai ieftină, nu ar fi mai scurtă, nu ar fi mai bună şi s-ar rata şi finanţarea europeană pentru că UE şi Comisia Europea­nă au spus clar că ei nu finanţează o altă autostradă decât cea pe care au stabilit-o prin proiect, pentru că atunci când au făcut proiectul s-a discutat şi varianta Sibiu – Braşov”, a afirmat Cornel Ştirbeţ.

2 comentarii

Ghita Bizonu' 29-05-2012 - 14:13

Da? Da parca trebuia oricum o autostyrada de la Brasov la Bucuresti , nu?
Si parca cateva luni in urma se zicea ca traseul de pe Valea Oltului era dificil spre imppsibil- caderi de pietre . Cateva luni in urma cand inca Bociolina era la givern!

Gabriela Moldovan 30-05-2012 - 07:21

Din partea mea, as vrea autostrazi in toata tara. Ceea ce uita sau se face ca uita d-l Stirbet sunt problemele de pe Valea Oltului si anume natura rocilor. Nu sunt specialist, dar am circulat pe-acolo de sute de ori, si cu trenul si cu masina, si pana-n ’89, dar si dupa. Intotdeauna au fost probleme, doar de aceea soseaua la un moment dat e suspendata pe piloni, pt. ca solul este atat de friabil, incat n-o poate sustine. Apoi e portiunea din stanga Oltului, la Rm. Valcea; sa-l intrebe pe seful lui cel mare, care a fost ministru al transporturilor de doua ori. Dar pana atunci ii voi spune eu, ca pe acolo e imposibil. Ceausescu n-a reusit sa termine calea ferata pe acolo, nu pt. ca nu a avut bani sau ca n-a trait suficient, nu exista solutie tehnica pt.a consolida terasamentul. Sa intrebe d-l Stirbet geologii, poate-l vor lamuri.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult