UPDATE, sambata, ora 17,20– Prietenii, colegii şi apropiaţii familiei elevului înjunghiat mortal, joi, în apropierea liceului din Craiova în care învăţa, l-au condus, sâmbătă, pe ultimul drum, acesta fiind înmormântat în cimitirul din Şimnicu de Sus, localitatea natală a părinţilor săi.Cortegiul funerar a ajuns, sâmbătă, la ora 15.30, la cimitirul din localitatea doljeană Şimnicu de Sus, părinţii şi sora lui Andrei Eduard Goreci prăbuşindu-se pe sicriul cu trupul neînsufleţit al acestuia în momentul în care a fost coborât în mormânt.
Colegii de la Liceul „Tudor Arghezi”, din Craiova, au afişat un banner pe care era inscripţionat mesajul „Nu te vom uita niciodată”, iar în momentul în care sicriul a fost aşezat în mormânt aceştia au aplaudat şi au scandat numele lui Andrei. Slujba a avut loc la biserica din cartierul Craioviţa Nouă, din municipiul Craiova, în prezenţa a câtorva sute de persoane, majoritatea colegi sau prieteni ai adolescentului de 17 ani înjunghiat mortal, joi, în apropierea unui liceu din Craiova.
Colegii şi prietenii lui Andrei Eduard Goreci purtau în piept poza lui, iar în momentul în care a fost scos din bloc, sicriul cu trupul neînsufleţit al băiatului a fost purtat de braţe de colegi, pe sub o boltă de flori, în aplauzele celor prezenţi. De la biserica din cartierul craiovean Craioviţa Nouă, unde locuiesc părinţii băiatului, cortegiul funerar s-a îndreptat spre comuna Şimnicu de Sus, aflată la câţiva kilometri de Craiova.
La înmormântare a fost prezent şi Cristian Manea, prieten cu Andrei Eduard Goreci, celălalt elev care a fost victimă a agresiunii tânărului de 19 ani, el fiind externat din spital vineri după-amiază. Acesta a plâns tot timpul şi a fost înconjurat de prieteni care au încercat să-l consoleze şi să-l îmbărbăteze.
–––––––––––––––––
UPDATE, vineri, ora 13.30: Criminalul din Craiova are zeci de poze pe un site de socializare pe care se autointitulează „Danezu“. Şocant este că Romel Voicu apare într-o fotografie îmbrăcat cu o geacă plină de sânge, iar explicaţia a fost scrisă chiar de el: „după accident…. am mai multe vieţi decât pisica“, scrie Adevarul.ro.
Atacatorul Romel Voicu are zeci de poze postate pe hi5. Tânărul de 19 ani a pus pe contul său, în urmă cu şase zile, întrebarea „suntem golani sau nu suntem?“, iar una dintre fotografiile sale este de-a dreptul şocantă. Tânărul apre în fotografie îmbrăcat într-o geacă albă murdară de o substanţă de culoarea roşie.
Mai mulţi utilizatori Hi5 care au lăsat comentarii pe profilul acestuia îl condamnă pe tânăr pentru moartea liceanului de 17 ani spunând că ar trebui să fie închis pe viaţă. „sa putrezesti in inchisoare criminaluleee…nu ai pic de suflet in tine”, scrie Dulcika pe Hi5. O altă utilizatoare de Hi5 îl condamnă pentru tragedia de astăzi. „o sa primesti inchisoare pentru toate vietile tale, NENOROCITULE”, scrie maria pe Hi5.
UPDATE vineri ora 03.30 –Tânărul de 19 ani care a înjunghiat mortal în apropierea unui liceu din Craiova un elev de 17 ani a fost reţinut în cursul serii, pe 24 de ore, pentru omor calificat, după ce a fost audiat câteva ore la Parchetul Tribunalului Dolj.
Potrivit unor surse judiciare, tânărul de 19 ani a părăsit joi seară sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj într-o dubiţă a Poliţiei, după ce procurorii care l-au audiat au emis pe numele lui o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pentru omor calificat, urmând ca în cursul dimineţii de vineri să-l prezinte judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă.
Procurorii doljeni au întocmit dosar de cercetare penală în cazul elevului înjunghiat mortalde un tânăr lângă un liceu din Craiova pentru omor calificat, principalul suspect putând fi acuzat şi de tentativă de omor în cazul celuilalt elev agresat, anchetatorii aşteptând concluziile medico-legale.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, procurorul Magda Bădescu, anchetatorii l-au audiat pe principalul suspect în cazul adolescentului înjunghiat mortal în apropierea Liceului „Tudor Arghezi”, din Craiova, în acest caz fiind audiaţi şi mai mulţi martori.
În acest caz, Parchetul Tribunalului Dolj a întocmit dosar penal pentru omor calificat, iar presupusul agresor ar putea fi cercetat şi pentru tentativă de omor, în funcţie de concluziile legiştilor în cazul adolescentului rănit, a mai spus sursa citată.
UPDATE ora 15,40- Presupusul agresor al tânărului înjunghiat mortal, joi după-amiază, în apropierea Liceului „Tudor Arghezi”, din Craiova, a fost prins, au informat surse judiciare. Informaţia privind prinderea tânărului care l-a înjunghiat mortal un adolescent de 17 ani şi a rănit un altul a fost confirmată şi de prefectul judeţului Dolj, Eugen Georgescu, însă niciuna dintre surse nu a putut da detalii despre locul şi modalitatea în care a fost prins tânărul.
Potrivit prefectului de Dolj, ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, este aşteptat să ajungă, joi după-amaiză, la Craiova, pentru a supraveghea ancheta declanşată în cazul agresiunii de la Liceul „Tudor Arghezi”, în urma căreia un elev şi-a pierdut viaţa, iar altul a ajuns la spital.
„Am fost anunţat că domnul ministru va veni şi noi îl aşteptăm. Nu mi-a spus motivul pentru care vine, dar este ministru şi ştie el mai bine ce are de făcut. Presupun că este vorba de ancheta demarată în acest caz, care este unul destul de grav şi de luat în seamă”, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX prefectul de Dolj, Eugen Georgescu.
UPDATE 14.50- “Primul-ministru Emil Boc a avut o discuţie telefonică cu ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, pe tema incidentului de la Liceul „Tudor Arghezi” din Craiova, potrivit unui comunicat al Guvernului. Şeful Executivului a cerut ministrului Traian Igaş să se deplaseze de urgenţă la Craiova şi să monitorizeze personal mersul anchetei.
Primul-ministru Emil Boc consideră că această situaţie este deosebit de gravă şi cere toleranţă zero faţă de infractori şi infracţionalitate. Premierul solicită autorităţilor maximă responsabilitate în gestionarea acestui caz”, se mai arată în document.
UPDATE 14.20- Din primele informaţii se pare că atacatorul este un fost elev al liceului, exmatriculat.
„Vârsta atacatorului este de 17 ani. A fost elev al acestei şcoli şi a renunţat la şcoală. Am identificat mai multe persoane şi facem cercetări. Nu au fost prinşi, dar avem date cu privire la ei, date unde s-ar putea afla. E un conflict între mai multe persoane şi de o parte şi de alta, dar un singur elev i-a atacat. Din ceea ce am stabilit, este vorba de nişte contradicţii spontane între cele două grupuri”, a declarat Laurenţiu Dumitrescu, poliţia Craiova, potrivit Realitatea TV.
––
Doi elevi ai Liceului “Tudor Arghezi” din Craiova au fost atacaţi cu cuţitul de un tânăr, joi, în faţa unităţii de învăţământ, iar în urma incidentului unul dintre elevi a murit, iar celălalt a fost transportat la spital.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Dolj, Florentina Popescu, incidentul a avut loc în faţa Liceului nr. 11 “Tudor Arghezi” din Craiova, unde doi elevi au fost înjunghiaţi de un tânăr, informează Mediafax. Unul dintre adolescenţi, Andrei Eduard G., care era în clasa a XI-a, a fost lovit cu cuţitul în inimă. Conform sursei citate, medicii au încercat timp de aproximativ 30 de minute să îl resusciteze pe adolescent, însă fără succes. Cel de-al doilea elev atacat cu cuţitul a fost rănit la spate. Agresorul a fugit imediat după ce i-a înjunghiat pe cei doi adolescenţi, fiind căutat de poliţişti. Primele informaţii furnizate de anchetatori arată că este vorba despre un conflict spontan izbucnit între două grupuri de tineri, iar atacatorul este un fost coleg de liceu al victimelor.