Dosarul traseismului politic. DNA ȋncepe urmǎrirea penalǎ "in rem" | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Dosarul privind migrația politicǎ. DNA ȋncepe urmǎrirea penalǎ „in rem”

Dosarul privind migrația politicǎ. DNA ȋncepe urmǎrirea penalǎ „in rem”

scris de Z.V.
2 afisari

DNA a hotǎrȃt ȋnceperea urmǎririi penale ȋn dosarul referitor la ordonanța privind migrația aleșilor locali, fǎrǎ a considera necesarǎ cunoașterea persoanei fǎptuitorului.

Dosarul privind migrația politicǎ. DNA ȋncepe urmǎrirea penalǎ „in rem” (foto:ghidcabinet.ro)

Dosarul privind migrația politicǎ. DNA ȋncepe urmǎrirea penalǎ „in rem” (foto:ghidcabinet.ro)

Ca urmare a plȃngerii PNL față de emiterea OUG 55/2014 privind migrația aleșilor locali Direcția Națională Anticorupție (DNA) a început urmărirea penalăin rem, pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite. Potrivit legii procesual penale, urmǎrirea penalǎ poate ȋncepe „in rem”, nefiind necesarǎ pentru luarea acestei mǎsuri cunoașterea persoanei fǎptuitorului, fiind suficient doar cǎ s-a sǎvȃrșit o fapta prevǎzutǎ de legea penalǎ. Procurorii DNA urmează să decidă dacă vor extinde urmărirea penală şi cu privire la persoane.

Marți, 9 septembrie, președintele PNL, Klaus Iohannis, a anunțat că a depus o plângere penală la DNA împotriva vicepremierului Liviu Dragnea pentru inițierea ordonanței privind migrația aleșilor locali, afirmând că, dacă procurorii constată că fapta implică mai multe persoane, atunci aceștia pot extinde cercetările. „Eu m-am îndreptat împotriva inițiatorului acestei ordonanțe, iar dacă DNA constată că este o faptă penală care implică mai mulți, atunci din oficiu se va autosesiza și va extinde cercetările. Noi nu avem date, nu reușim să aflăm ce se întâmplă în interiorul Guvernului, nu înțelegem motivațiile pentru care Guvernul, cu toate avertizările și de la noi și de la alții, a procedat totuși la aprobarea acestei ordonanțe. Și atunci trebuie să intervină cineva care prin lege are dreptul să meargă și să verifice concret cum și de ce”, declara atunci Iohannis, potrivit Agerpres.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult