Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Dosarul referendum. Liviu Dragnea la DNA

Dosarul referendum. Liviu Dragnea la DNA

scris de Laurentiu Banches
27 afisari

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, s-a prezentat marți, 3 septembrie, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), unde procurorii îi prezintă materialul de urmărire penală în dosarul referendumului din 2012.

Liviu Dragnea, la DNA

Dosarul referendum. Liviu Dragnea la DNA

Dragnea a declarat la intrarea în sediul DNA că vine în fiecare zi şi citeşte, „cu răbdare, filă cu filă”, materialul prezentat de procurori. El a adăugat că „speră” să îi convingă pe procurori că este nevinovat.  Conform Agerpres, Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare de procurorii DNA pe 6 septembrie 2012, pentru că ar fi pus la punct un sistem naţional de influenţă prin care ar fi fraudat votul la referendumul din 29 iulie folosind zece metode, printre care votul multiplu, turismul electoral, falsificarea de semnături.

DNA a anunțat cǎ Liviu Dragnea este urmărit penal pentru săvârşirea a patru infracţiuni: folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite; asociere pentru săvârşirea de infracţiuni; instigare la violarea prin orice mijloace a secretului votului de către membrii biroului electoral al secţiei de votare ori de către alte persoane; instigare la promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului.

În rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut că există indicii temeinice că, în calitate de secretar general al PSD, Dragnea şi-a folosit influenţa şi autoritatea funcţiei în vederea obţinerii unui folos nepatrimonial pentru partid, respectiv a unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendumul din 29 iulie, care să garanteze validarea acestuia. Procurorii mai susţin că „sistemul informatic a asigurat comunicarea de date, mesaje, ordine şi recomandări cu conţinut ilicit, destinate coordonatorilor şi/sau membrilor secţiilor de votare şi altor persoane, în vederea măririi artificiale a numărului de votanţi”.

3 comentarii

UnUL 03-09-2013 - 13:32

Ce să caute Dragnea la DNA? El ar trebui sanctificat, căci a înviat mii de morți (e drept, doar pe timpul votului) și a făcut să voteze în România persoane aflate în Spania, Italia, etc, făcându-le să parcurgă în câteva minute sute de kilometri dus-întors.

Europeanuul 03-09-2013 - 14:07

UnUl, ai avut cumva acces la dosar? Vrem sa vedem probele.

UnUL 03-09-2013 - 15:06

Se vor vedea în curând, European Nul.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult