Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Două telecabine au rămas fără frâne, la Bâlea. Şapte persoane au fost rănite

Două telecabine au rămas fără frâne, la Bâlea. Şapte persoane au fost rănite

scris de A.P.
142 Afisari

Şapte persoane au fost rănite, duminică, după ce cele două telecabine care circulă între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac s-au izbit de zid, la sosire, cel mai probabil din cauza unor probleme la sistemul de frânare. Operaţiunea de salvare este în desfăşurare, fiind solicitată intervenţia unui elicopter SMURD pentru preluarea a trei dintre victime.

Şi cea de-a doua telecabină care circulă între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac s-a izbit de zid la sosire, la Bâlea Lac, fiind alte trei persoane rănite, pentru coborârea cărora din munte s-a solicitat elicopterul SMURD.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu au anunţat că şi cea de-a doua telecabină care circulă simultan pe relaţia Bâlea Cascadă – Bâlea Lac s-a izbit de parapet la intrarea în staţia de la Bâlea Lac, trei persoane fiind rănite.
Astfel, numărul total al persoanelor care au avut nevoie de îngrijiri medicale este de şapte – patru în staţia de la Bâlea Cascadă şi trei în staţia de la Bâlea Lac.
Pentru coborârea din munte a răniţilor de la Bâlea Lac, având în vedere că Transfăgărăşanul este în continuare blocat de zăpadă, iar telecabina este defectă, s-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD.
Între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac circulă simultan două telecabine. Când una ajunge în staţia de la Bâlea Cascadă, a doua parchează în staţia de la Bâlea Lac.
Cele două au intrat cu viteză prea mare în staţii, cel mai probabil din cauza unei defecţiuni la sistemul de frânare.
Arnold Klingeis, managerul Klingeis Consulting, firma care operează telecabina de la Bâlea şi care deţine şi Cabana Bîlea Lac, a spus că nu ştie cu exactitate cauza producerii accidentului, aceasta fiind în curs de stabilire. Deocamdată nu se ştie exact nici numărul total de persoane care se aflau în cele două telecabine.
Operaţiunea din Munţii Făgăraş este coordonată la faţa locului de către prefectul de Sibiu, Lucian Radu.

Mai multe persoane au fost rănite, duminică, după ce telecabina care face legătura între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac ar fi intrat cu viteză în staţie şi s-a lovit de peron. Primele informaţii arată că în telecabină se aflau 15 oameni, iar cel puţin patru au fost răniţi. Mai multe echipaje de pompieri, SMURD şi salvamontiţi s-au deplasat la locul accidentului.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Ramona Nistor, a anunţat, că mai multe echipaje se deplasează în Munţii Făgăraş, la Bâlea Cascadă, unde mai multe persoane sunt rănite.

„SMURD Avrig,  o ambulanţă SAJ şi Salvamont intervin la Telecabina Bâlea Cascadă, unde cel puţin patru persoane au nevoie de îngrijiri medicale, după ce telecabina s-a izbit la sosire”, a declarat Ramona Nistor.

Potrivit acesteia, situaţia este în continuă schimbare.

La rândul său, şeful Serviciului Salvamont Sibiu, Adrian David, a declarat pentru News.ro, că e posibil să fie mai multe persoane care  au nevoie de îngrijiri medicale, el precizând că incidentul s-a produs după ce telecabina ar fi intrat cu viteză în staţie.

Potrivit surselor citate, în telecabină se aflau 15 persoane.

viewscnt

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS