Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Etnobotanicele de lângă şcoală

Etnobotanicele de lângă şcoală

scris de Ziua Veche
5 afisari

Conducerea Colegiului “Dimitrie Leonida” din Bucureşti a demarat o anchetă după ce, în urmă cu trei zile, şase elevi au consumat etnobotanice în curtea şcolii, iar în timpul orelor li s-a făcut rău, patru dintre ei fiind duşi la spital. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Marian Banu, a precizat joi, pentru Mediafax, că este vorba despre patru elevi din clasa a IX-a şi doi din clasa a XII-a, de la Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” din Sectorul 2 al Capitalei.


Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a sesizat Poliţia, Prefectura şi Jandarmeria, în urma acestui caz, că în apropierea a 39 de şcoli sunt magazine care vând substanţe etnobotanice sau alte produse cu efect nociv asupra elevilor, a anunţat inspectorul şcolar general adjunct al Capitalei, Monica Cristina Anisie. “Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti solicită autorităţilor interzicerea unor astfel de unităţi în apropierea şcolilor şi liceelor”, a mai spus Monica Cristina Anisie. Cele mai multe magazine care vând substanţe cu efect halucinogen şi care funcţionează în apropierea unităţilor de învăţământ au fost identificate în sectoarele 3,4 şi 5 ale Capitalei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult