Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Firea romanului – cauza nereusitei sale

Firea romanului – cauza nereusitei sale

scris de Ziua Veche
40 afisari

“In toata tara femeile sunt peste masura de frumoase, acest dar il au ele din nastere, dupa cum au si trandavia. Barbatii muncesc putin, iar femeile si mai putin”, scria la 1713 Erasmus Heinrich Schneider von Weismantel. Am calatorit ceva prin lume, am admirat unde au reusit sa ajunga altii si mi-am pus adeseori intrebarea de ce, noi romanii, nu putem sa ne desprindem ca natiune. Greu raspuns, cand te uiti in urma in istoria noastra si constati ca am fost un popor care si-a ucis mereu conducatorii, care a fost tinut continuu sub talpa unor asupritori, care a platit vesnic biruri, s-a lasat exploatat si invrajbit.

 

Desi suntem latini si europeni, si nu ne lipseste deloc inteligenta, suntem departe ca nivel de cultura civica si de trai de restul tarilor latine de pe continent. Nu ne putem ridica la nivelul care ni-l dorim, avem o reputatie proasta in Occident si nu numai, iar liderii politici dintre care suntem nevoiti sa alegem la vot, nu au niciunul maretia si autoritatea necesare sa ne desprinda de eterna plafonare in care ne aflam ca natiune. Oricat ne-am lauda cu desteptaciunea noastra (folosita adeseori negativ), cu faptul ca suntem un popor de oameni frumosi, cu o tara minunata, cu resurse naturale bogate, nu progresam si basta. In aceste conditii, apare de neinteles cum o tara rasa de pe fata pamantului la finele celui de-al Doilea Razboi Mondial a reusit sa devina in cateva decenii prima in Europa, iar noi romanii care ne laudam cu calitatile noastre, stam mereu la coada continentului.

Desi suntem coada Europei, un lucru e cert: romanului nu-i place sa fie dispretuit pe alte meleaguri, nu-i place sa i se spuna ca e hot, betiv sau cersetor si simte rusinea discriminarii cand viziteaza sau munceste in alta tara. Romanul se vede cu totul altfel decat il vad alte natiuni pe el. Aici cred ca e problema cea mare. Un var de-al meu, absolvent de psihologie, mi-a pus in mana o carte deosebit de interesanta – “Firea romanilor” , publicata de editura Nemira. Lucrarea are un capitol deosebit de interesant, in care citeaza o suita de impresii ale unor “Calatori straini, prin tarile romane”, de la 1502 si pana in anul 1764. Care ne-au vazut cum eraum, cu bune si cu rele, cu sute de ani in urma. Si totusi, cat de actual. Iata parte din respectivele impresii:

Michael Bocignoli – 1524: “Acest neam e aplecat la betie si la lacomie. Spiritul poporului este grosolan si necioplit, ei sunt deopotriva cu vitejie; nu se ingrijesc nici de slujba ostaseasca si nici de treburile obstesti; sunt atat de porniti pe harta si cearta, incat de cele mai multe ori nu se dau in laturi de a-si omori domnii, din care cauza s-a intamplat ca, desi erau tributari doar ungurilor, a ajuns nu numai tributari turcilor, dar aproape subjugati de ei (…) romanii, vesnic nemultumiti oricum ar sta lucrurile”.

 

Anton Verancsics – 1549: “Oamenii sunt foarte putin primitori, nu sunt supusi niciunei reguli, socotesc ca nu e lucru mare sa faca moarte de om, sunt foarte lacomi la bani si nascuti pentru furt (…) de o infatisare foarte aspra (…) sunt foarte rabdatori la orice munci si lipsuri (…) ca si cand ar fi cuprinsi de o nebunie inascuta, ei muntenii obisnuiesc sa-si omoare aproape toti domnii, fie in ascuns, fie pe fata si e mare minune ca cineva sa ajunga sa domneasca macar pana la trei ani ori sa moara in scaun de moarte fireasca. Altadata, in rastimp de doi ani, au dat gata si cate doi sau trei domni si nici nu se afla unul din neamul acestora care sa nu stie de mai inainte ca merge la moarte sigura atunci cand este facut domn (…) moldovenii sunt mai blanzi de felul lor si nu sunt atat de aprigi  fata de domnii lor; cand au apucat sa-l ridice pe unul in scaun si sa-l primeasca ca domn, il slujesc cu credinta si il insotesc cu iubire, decat doar daca noul domn nu aluneca spre tiranie si ei se vad dispretuiti de el”.

Johann Sommer – 1563: “Un popor nespus de doritor de schimbari si de prefaceri, nu prea isi respecta legamantul casatoriei sau chiar il incalca cu indaratnicie”.

Alessandro Guaginini – 1563: “Pot sa dea oricand carte de despartenie sotiilor lor, cu cea mai mare ingaduinta fata de partea potrivnica (…) de altminteri obiceiurile si deprinderile lor sunt indeobste barbare, cu toate ca revendica pentru ei cinstea de a fi mai presus decat toti crestinii”.

Giovan Andrea Gromo – 1567: “Putini dintre ei fac slujba ostaseasca printre ostasii calari, cea mai mare parte insa slujesc ca pedestrasi. Viata lor e inchinata de obicei muncilor campenesti si are multa asemanare cu slujba ostaseasca. Intre ei sunt multi hoti si talhari de drumul mare (…) sunt neingrijiti atat ei, cat si casele lor (…) au o vitejie inascuta si rabda orice osteneala, dar nu au o disciplina militara; ei nu se tem de nicio primejdie si sunt foarte crunti”.

Franco Sivori – 1588: “Adeseori se imbata, nesocotind acest lucru – dupa cate am vazut – drept pacat. Muntenii sunt prin firea lor oameni nestatornici, indragind norocul si mai degraba se lasa pe tanjala, fara a se ingriji sa deprinda un mestesug sau sa practice vreo arta (…) sunt mai curand neinimosi, sunt oameni fara carte si alta invatatura si de aceea foarte inchipuiti, crezand ca numai sunt altii pe lume mai mari ca ei si, cand pot, se poarta destul de autoritar. Muntenii sunt oameni foarte atenti la lucrurile marunte; cred in visuri si in prevestiri; nu se ingrijesc prea mult de constiinta lor, deoarece traiesc mai curand dupa legea firii, decat dupa religie. Si ca oameni lipsiti de stiinta de carte si care n-are cine sa-i invete cum trebuie sa traiasca crestineste, ei nu socot drept pacat multe lucruri grave sau se prefac si considera ca nu le stiu. In schimb sunt foarte grijulii cu posturile mici si mari, astfel ca s-ar lasa mai bine sa moara de foame, decat sa calce o zi de post, chiar daca ar fi siliti la acest lucru si de foame si de boli necrutatoare. Sunt un neam care invata repede orice limba si se gasesc multi dintre ei care vorbesc patru sau cinci limbi”.

Giorgio Tomassi – 1599: “Pamantul lor, al Tarii Romanesti si al Moldovei este atat de roditor si cere atat de putina osteneala pentru a fi muncit, incat ii face pe tarani lasatori si lenesi”.

Bartolomeo Locadello – 1641: “Si cum tara in sine este bogata de la natura, belsugul ei ar fi crescut si mai mult prin munca oamenilor, daca darile coplesitoare care se varsa in fiecare an la visterie, n-ar rapi acest mijloc de prosperitate locuitorilor, care fiind impinsi prin aceasta la disperare si uneltiri grosolane si fatise, doresc – crezand poate ca va fi mai bine – sa se indeletniceasca cu schimbari de domni, fara sa tina seama ca, prin schimbarea pe care o doresc, ei isi sporesc greutatile si se incarca, fatal, cu noi cheltuieli ce se fac obisnuit la asemenea schimbari; si deznadejdea dand nastere la nepasare, ei se dedau unei vieti necumpatate, mancand si band”.

 

Petru Bogdan Baksic – 1640: “Preotii sunt ignoranti (…) moldovenii, mai ales aceia care locuiesc la hotare sunt foarte aplecati la furt si talharie (…) aproape toti traiesc cu o anumita libertate de constiita; unii tin mai multe tiitoare si daca astazi se intampla sa fie vreo schimbare, toti isi vor parasi chiar si sotiile luate cu cununie si se vor stramuta in alta tara”.

 

Paul Beke – 1644: “Aceasta rodnicie a pamantului ii face fara indoiala pe locuitori atat de lenesi, ca si cum ar vrea sa culeaga de-a gata roadele pamantului, fara munca (…) poporul este incredibil de apasat de bir… cu toate acestea, oamenii sunt atat de veseli, chiar in aceasta saracie, incat nu am vazut niciodata asemenea lor la veselie; caci dupa ce-au platit orisicum darile, de cum s-a ivit o sarbatoare, alearga impreuna la crasma pentru a se veseli impreuna (…) niciun sat sau targ nu are vreun han, ci in fiecare casa e loc de gazduire si in aceasta sunt vrednici de lauda moldovenii, ca primesc oaspeti fara plata si ii ospateaza generos cu bucatele care le mananca ei insisi”.

 

Robert Bargrave – 1652: ”Locuitorii Dobrogei sunt atat de lenesi incat daca au destul pentru ziua de astazi si pentru ei insisi, lasa altora grija zilei de maine”.

 

Paul de Alep – 1657: “Cat despre femeile si fetele lor, ale moldovenilor, ele sunt lipsite cu totul de sfiala si de cinste (…) Cat despre oamenii tarii, ei nici nu postesc, nici nu se roaga, nu au niciun fel de religie; sunt crestini doar cu numele. Preotii lor sunt cei dintai care-si incep ziua la crasma.”.

Federigo Veterani – 1688: “Firea acestei populatii din Tara Romaneasca o gasesc nestatornica, impulsiva si brutala, fiind bine stiut ca nu exista vreun alt mijloc decat forta pentru a-i face sa tina ceea ce fagaduiesc si fara de aceasta nu se poate pune pe ei niciun temei”.

 

 

Erasmus Heinrich Schneider von Weismantel – 1713: “In privinta sangelui si a virtutilor sunt si nobilii si taranii tot una, ca si cand ar fi fauriti dupa acelasi calapod (…) ca sa arate ca sunt crestini adevarati si ca pe deasupra ei mai apartin singurei religii adevarate, ei se falesc cu postul si in fapt postesc foarte mult si aspru (…) iar femeile, macar ca nu stiu aproape nimic despre cuvantul lui Dumnezeu, tin totusi mortis la post si la ceremoniile lor, desi ele se duc putin – si de multe ori deloc – la biserica. Iar fete si flacai nu vezi deloc la biserica, decat daca se duc la nunti sau intra de curiozitate, caci nici preotul nu vrea sa-i rabde in biserica” (…) in toata tara femeile sunt peste masura de frumoase, acest dar il au ele din nastere, dupa cum au si trandavia. Barbatii muncesc putin, iar femeile si mai putin si nu poti avea in toata tara un zilier, in schimb poti avea lenesi destui. Tot anul isi cos femeile cateva camasi si basmale si le infloresc si altminteri nu fac nimic decat sa mai gateasca ceva si sa deretice si le place mai bine sa sufere cu totul de foame decat sa munceasca si este foarte greu sa gasesti un servitor, iar fetele nu vor deloc da intre in slujba, oricat sunt ele de sarace. Atat femeile, cat si fetele nu ar face altceva decat sa cante, sa joace si sa sare. La aceasta viata desfranata si vicioasa a contribuit mult si reaua crestere data copiilor, caci parintii indeobste nu prea isi strunesc copii ca sa stie de frica si de varga. Cand sunt mici si numai de cativa ani nu vor parintii sa-i bata, spunand ca sunt prea mici si ca nu ar intelege nimic si astfel ar face deci un pacat cel ce i-ar pedepsi. Si daca se fac mari, atunci parintii insisi se tem de ei si se plang ca acum sunt prea mari si puternici si de aceea nu pot nici chiar ei sa-i sileasca sau sa-i pedepseasca”.

Anton Maria del Chiaro – 1718: “In cei sapte ani cat am stat in Tara Romaneasca, nu-mi amintesc sa fi auzit vreodata ca ar fi fost pedepsit cineva pentru injuraturi, fie de tribunalele domnului, fie de acela al arhiepiscopului, nu stiu prin ce fel de nepasare. Intr-un cuvant putem spune cu siguranta ca unii romani sunt stapaniti de putina pietate si inca si mai putina cucernicie. Pe de alta parte sunt foarte grijulii sa faca mereu la cruci, cand trec prin fata vreunei biserici sau icoane si tin cu strasnicie posturile lor (…) ei resping cu atat dispret obiceiul acelor natiuni care tin in odaile lor vase de noapte, incat chiar si in toiul iernii ies din caldura odaii si se duc la umblatoarea ce se afla intr-un colt indepartat al casei, cu primejdia vadita de a se imbolnavi, ceea ce se intampla adeseori (…) cat despre neamul romanesc in general, e de ajuns sa-l cunosti pentru a-ti da seama limpede ca romanii sunt inzestrati cu foarte multa pricepere si dunt in stare sa reuseasca in orice meserie de care s-ar apuca, numai sa o fi invatat”.

 

Au trecut sute de ani de la impresiile strainilor de mai sus, despre romanii intre care au trait o vreme. Multe dintre aprecieri sunt inca valabile, altele nu. Dar va vedeti asa ca individ? Eu unul nu, cu siguranta. Dar accept ca nu suntem departe, ca popor, de descrierea pe care ne-au facut-o altii. Probabil, ca mine, credem cu totii, noi romanii. Si poate de aici ni se trage.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult