Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roDosare Ultrasecrete Furtul secolului – tezaurul dacic ! Infractorii au folosit dinamită

Furtul secolului – tezaurul dacic ! Infractorii au folosit dinamită

scris de Z.V.
125 Afisari
În dimineața zilei de 25 ianuarie 2025 sediul Muzeului Drents din Assen, Regatul Țărilor de Jos, a fost ținta unui atac ce a vizat sustragerea unor artefacte aflate în expoziția „Dacia! Kingdom of Gold and Silver”. Din informațiile furnizate de conducerea Muzeului Drents și de autoritățile judiciare olandeze, este vorba despre o spargere a singurului zid exterior al clădirii, prin utilizarea unui exploziv puternic. Prin spărtură au pătruns în sală mai multe persoane, care au sustras patru piese de patrimoniu: coiful de aur de la Coțofenești (datat în secolele V-IV a. Chr.) și trei brățări dacice de aur de la Sarmizegetusa Regia (datate în a doua parte a secolului I a. Chr.). Toate aceste bunuri culturale fac parte din colecția Muzeului Național de Istorie a României. Din informațiile transmise de colegii olandezi, care au avut acces limitat în spațiul expoziției, celelalte piese expuse nu par să fi constituit obiectul jafului.
 
Toate piesele au fost asigurate înainte de a fi trimise în Regatul Țărilor de Jos, în conformitate cu legislația românească și practicile internaționale privitoare la organizarea expozițiilor. Atât spațiul, cât și vitrinele în care erau prezentate bunurile de patrimoniu erau securizate și aveau instalate sisteme de supraveghere, precum și sisteme de alarmă conectate cu poliția locala, care a putut astfel să intervină imediat.
Muzeul Național de Istorie a României se află în permanent contact cu Muzeul Drents, precum și cu autoritățile olandeze și române și depune toate eforturile pentru a sprijini ancheta aflată în desfășurare, pentru recuperarea urgentă a artefactelor.
Expoziția „Dacia! Kingdom of Gold and Silver” este parte a unei serii de expoziții cu tematică arheologică, coordonate de către Muzeul Drents de mai bine de un deceniu. Prin acest tip de expoziții Muzeul Drents și-a propus să aducă în atenția publicului olandez obiecte care ilustreaza culturi si civilizatii antice mai putin cunoscute în spațiul occidental. În cadrul expoziției sunt expuse 673 de bunuri arheologice din metale prețioase din patrimoniul național al României și a avut un număr de peste 77.000 de vizitatori.
Expoziția deschisă publicului începând cu 7 iulie 2024 urma să se închidă în data de 26 ianuarie 2025.
Proiectul expozițional este realizat în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei – Cluj-Napoca, Muzeul Județean Buzău, Muzeul Național Secuiesc – Sfântu Gheorghe, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” – Vaslui, Muzeul Județean de Istorie Brașov, Muzeul Civilizației Gumelnița – Oltenița, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” – Bacău, Complexul Național Muzeal Neamț, Muzeul Municipiului București – Muzeul George Severeanu, Muzeul Țării Crișurilor Oradea, Muzeul Național al Unirii – Alba Iulia, Muzeul Județean Mureș, Muzeul Național al Bucovinei, Complexul Muzeal Bistrița Năsăud, Muzeul Județean Ialomița, Muzeul Național al Banatului – Timișoara, Muzeul Județean Argeș.

Fostul ministru al Culturii Raluca Turcan a declarat că sunt ‘lucruri ciudate’ în cazul furtului pieselor din tezaurul dacic, menționând că atenția merită îndreptată spre faptul că infractorii au folosit dinamită, că au sustras doar câteva bunuri de tezaur și că există o suspiciune legată faptul că acest jaf s-a întâmplat în ultima zi a expoziției.

‘În primul rând vorbim despre un furt și sper și aștept ca autoritățile olandeze, împreună cu Interpolul să coopereze la modul real, să prezinte informații și să ne ofere o perspectivă când bunurile de tezaur ale României vor fi aduse în țară, vor fi recuperate, în urma unui furt. Sunt câteva lucruri ciudate în acest furt și cred că atenția merită îndreptată și spre faptul că infractorii au folosit dinamită, că au sustras doar câteva bunuri de tezaur și, în același timp, că există în continuare o suspiciune de ce acest jaf s-a întâmplat în ultima zi a expoziției’, a precizat Turcan duminică, la Parlament.

Ea a adăugat că, în privința legalității expoziției, ‘orice export de bunuri temporare se realizează în urma propunerii instituției de Cultură, avizului Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor și paza este asigurată de muzee la nivelul legislației internaționale’.

‘Observ că acum apar tot felul de discuții cu privire la oportunitatea realizării de expoziții internaționale cu patrimoniul cultural al României. Au apărut tot felul de experți în calitatea și valoarea muzeelor. Cred că lucrul acesta trebuie făcut de profesioniști și faptul că toți membrii și specialiștii Comisiei naționale a muzeelor și colecțiilor au aprobat prezența României în străinătate cu o componentă importantă a patrimoniului într-un lung șir de elemente culturale pe care România le-a desfășurat în străinătate, cum ar fi expoziții la Madrid și Roma, unde au fost artefacte de două ori mai multe decât în Olanda, ar trebui să reprezinte un simbol sau un motiv de mândrie, faptul că România este prezentă cu expoziții la nivel internațional este cel mai eficient instrument de diplomație culturală, face parte din dialogul cultural al României cu alte țări. În același timp, de aceste expoziții limitate nu se bucură locuitorii unei localități unde se află un muzeu în care se desfășoară o expoziție, acolo vin românii din diaspora, participă elita culturală, autorității internaționale, toate lucrurile acestea ajută în România și cred că faptul că se pune semnul întrebării asupra oportunității expozițiilor internaționale a trebuit să ne dea foarte multe gândit’, a adăugat Turcan.

Ea a mai spus că și în România sunt expoziții internaționale care sunt bine păzite.

‘Vorbim de un furt. Au existat furturi și la alte muzee internaționale, nu este o situație fără precedent și nu ar trebui să blocheze o inițiativă corectă și sănătoasă a României de a realiza expoziții’, a mai spus Raluca Turcan.

Coiful de aur de la Coțofenești, datat în secolele V-IV î.Hr., precum și trei brățări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia, din a doua parte a secolului I î.Hr., unele dintre cele mai importante artefacte din patrimoniul național al României, au fost furate în urma unui ‘incident deosebit de grav’, a anunțat Ministerul Culturii.

Potrivit informațiilor furnizate de conducerea Muzeului Drents și autoritățile olandeze, spargerea a fost realizată prin utilizarea unui exploziv pe singurul zid exterior al clădirii.

Toate piesele furate fuseseră asigurate în conformitate cu legislația românească și standardele internaționale privind organizarea expozițiilor.

Parchetul General a informat, sâmbătă, că a fost întocmit un dosar penal, din oficiu, în cazul sustragerii pieselor din tezaurul dacic expuse la Muzeul Drents din Regatul Țărilor de Jos.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS