Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Ghenosu, şeful lui Danezu, ridicat de procurori

Ghenosu, şeful lui Danezu, ridicat de procurori

scris de Ziua Veche
829 Afisari

 Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) l-a ridicat vineri pe Florin Pârjol, zis Ghenosu, el urmând a fi audiat de procurori, informează surse judiciare, citate de Mediafax.

 

 Numele lui Florin Pârjol, zis Ghenosu, a intrat recent în atenţia mass-media după ce un poliţist din Târgovişte, Codruţ Oprea, a fost lovit cu o sticlă în cap, ajungând în comă la spital. Agresorul este un tânăr de 22 de ani, Daniel Uţă, zis Danezu, despre care s-a spus că ar fi membru al grupării Ghenosu. Uţă a fost arestat preventiv.

 Florin Pârjol, în vârstă de 24 de ani, este acuzat pentru şantaj, faptă comisă în Ploieşti. El este cunoscut în mediile interlope ca o persoană deosebit de violentă şi periculoasă, fiind suspectat de comiterea mai multor infracţiuni cu violenţă, proxenetism, ultraj contra bunelor moravuri sau spălare de bani, săvârşite atât în ţară, dar şi în străinătate.

 În 15 septembrie, Judecătoria Târgovişte l-a condamnat pe Ghenosu la un an închisoare pentru loviri şi alte violenţe şi la patru ani pentru tulburarea liniştii publice, contopind această pedeapsă cu alta, dată de o instanţă franceză, şi stabilind executarea a şapte ani de către acuzat. Florin Pârjol fusese condamnat în anul 2003, în Franţa, la şapte ani de închisoare.

 În aprilie 2007, Florin Pârjol a fost predat autorităţilor din România, unde pe numele său exista un mandat de arestare pentru trafic de persoane, iar jumătate de an mai târziu era pus în libertate de Tribunalul Dâmboviţa. Astfel, Judecătoria Târgovişte l-a judecat în stare de libertate pe Pârjol.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS