Peste 60 de pacienți au fost evacuați și 17 angajați s-au autoevacuat dintr-o clădire a Spitalului CFR Pașcani, după ce, miercuri după-amiaza, un incendiu a izbucnit într-una din încăperile de la mansardă, din această cauză fiind declanșat Planul Roșu de Intervenție.
Potrivit ISU Iași, la ora 14:11, dispeceratul integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat prin SNUAU 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu la mansarda Spitalului CFR Pașcani, clădire cu regim de înălțime parter, etaj și mansardă.
‘A fost alertată Secția de Pompieri Pașcani, deplasându-se trei autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă și o autoplatformă pentru salvări de la înălțime cu 16 pompieri militari și un echipaj medical de la SAJ Iași. A fost declanșat Planul Roșu de Intervenție, suplimentându-se cu următoarele forțe: o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos, 2 ATVM și 1 EPA. Din clădire au fost evacuați 62 de pacienți de către personalul medical iar 17 angajați ai spitalului s-au autoevacuat’, a declarat Georgică Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iași.
Conform sursei citate, la ora 14:37, incendiul a fost localizat de către forțele de intervenție ale ISU Iași.
‘Incendiul se manifesta la nivelul mansardei, într-o încăpere de aproximativ 40 metri pătrați având destinația arhivă, cu degajare de fum la mansardă. Suprafața afectată este de aproximativ 200 metri pătrați. La ora 14:58, incendiul a fost lichidat de către forțele ISU. În urma evaluării preliminare, nu este necesară relocarea pacienților către altă unitate spitalicească’, a precizat Onofreiasa.