Imbolnavirea subita a lui Catalin Voicu pe treptele Parlamentului ar putea fi de bun augur pentru senatorul cautat de DNA. El profita de faptul ca nu a putut fi audiat, pentru a cere anularea deciziei Senatului de a incuviinta arestarea sa preventiva, informeaza Agerpres.
Intr-o scrisoare adresata Biroului Permanent al Camerei Superioare, Voicu cere sa fie audiat in plen, sustinand ca hotararea adoptata de Senat pe 24 martie este lovita de “nulitate absoluta”, intrucat nu a avut posibilitatea sa se apere. El cere sa-i fie “respectat dreptul constitutional, legal si regulamentar de a fi ascultat in plenul Senatului Romaniei in vederea incuviintarii cererii de arestare preventiva”. In alte cuvinte, Voicu solicita practic amanarea luarii unei decizii, printr-o noua audiere, in fata plenului de data aceasta, la urmatoarea sedinta a Senatului. Solicitarea lui Voicu a fost inregistrata a doua zi dupa luarea deciziei de catre Senat, pe 25 martie. Presedintele Senatului, Mircea Geoana a declarat astazi ca cererea a fost inregistrata la cabinetul sau si va fi inaintata Biroului Permanent. „Aceasta solicitare o voi inainta spre dezbatere Biroului Permanent al Senatului, care va avea loc saptamana viitoare, marti, urmand a se solicita si un punct de vedere de la Comisia juridica”, a declarat Geoana pentru Mediafax. Pe de alta parte, pesedistul Toni Grebla, presedintele Comisiei Juridice din Senat, a declarat pentru Realitatea TV ca nu este nevoie de o noua audiere, Voicu fiind deja audiat de catre membrii Comisiei.
0 comentariu
Îndrăgostiţii, îndrăgostiţii dintotdeauna şi de pretutindeni, nu pot evita să-şi sistematizeze euforia – mai ales la începutul relaţiei lor – prin trei propoziţii de o miraculoasă, sublimă, unanimă banalitate: 1) Ne vom iubi veşnic (cu variante: „Nu ne vom mai despărţi niciodată”, „Nu-mi mai pot imagina viaţa de-aici înainte fără tine” etc.) 2) Parcă ne-am cunoaşte dintotdeauna (cu variante: „Sîntem făcuţi unul pentru altul”, „Am fost programaţi de la începutul lumii să ne întîlnim”, „Eşti dintotdeauna perechea mea, jumătatea mea”) şi 3) Iubirea noastră e unică („Trăim ceva rarisim, fără precedent, fără comună măsură cu iubirile altor cupluri”). Dacă nu te-ai auzit niciodată proferînd măcar unul din aceste trei „absoluturi”, n-ai fost niciodată cu adevărat îndrăgostit. Faptul că i-ai auzit şi pe alţii vorbind la fel nu te demobilizează. Cu tine şi cu amorul tău e altceva. Ceva profund, neconvenţional, ireductibil.
Într-o a doua instanţă, urmează des-vrăjirea, momentul lucidităţii, masivitatea cinică a bunului-simţ. Vertiginosul afect originar se adumbreşte, „se aşază”, îşi pierde palpitul. „Veşnicia” devine negociabilă. Pur şi simplu nu se confirmă. Ajuns în papuci, domesticit prin rutină, erosul cunoaşte calmul amărui al relativităţii. Ideea unei întîlniri „destinale”, pregătită laborios in divinis, încă de la facerea lumii, se transformă într-o metaforă adolescentină, de un romantism duios. „Aşa ne-a fost dat!“ e înlocuit prin „Asta-i situaţia!”. Cît despre „unicatul” experienţei, hai să fim serioşi! Fiecare om, fiecare generaţie trec, inevitabil, prin inflamaţii asemănătoare. „Unicatul” e ecumenic, global, „general-uman”. Pe scurt, după momentul, mai mult sau mai puţin fulgurant, al „aprinderii” iniţiale, urmează, mai devreme sau mai tîrziu, „rezonabilitatea”, sedentarizarea, decongestia.
Numai ca sta nu-i turc ci de alt neam.
Parca fosta lui fica adoptiva este chinezoaica
si babalacul asta i-a supt tineretzea !
Ce indicatii ?
Amorul ti-l indic – spus mai repede pe romanes-
te ! Joc de cuvinte ! Ca orice arta.
va zic ca exista si o a doua inflamatie, vorbind aci de un singur cuplu.
Eu sugerez perechilor mai vechi de 10 ani, sa se desparta de dormitorul comun. Fiecare sa-si aiba camera lui si chiar camera de baie personala, daca se poate. Apoi urmeaza o perioada mai lunga de abstinenta, un an, doi, trei, la mica intelegere. Fiecare se orienteaza spre un tip de efort, intelectual, spiritual, fizic, ceva care sa consume … tinandu-i impreuna.
Reintalnirea, la un moment dat, mai ales dupa o criza, va dezvalui cu putere- „oh! n-am gresit cand am ales prima data!”
Dupa cum am spus este o iesire dintr-o criza, cu mari sanse de reusita, daca amandoi au vointa. Si o vor avea daca au fost sinceri la inceput de tot.
PS Fara legatura directa, cum va place Galsworthy ? Forsyte Saga …
http://www.youtube.com/watch?v=lEUrTDvvis4&NR=1
Tv-ul romanesc ar putea spala nitel ecranul cu ceva elegant si frumos ca filmul de mai sus.
Într-o a treia instanţă însă, lucrurile îşi recuperează misterul şi legitimitatea. Misterul rezultă din tocmai faptul că universalitatea raportării la absolut prin care debutează orice entuziasm amoros nu se sleieşte prin reiterare, nu-şi pierde frăgezimea, patosul, nimbul extatic. Repetabilitatea „tradiţională“ a experienţei nu reuşeşte să-i atenueze nici intensitatea, nici autenticitatea. Toţi traversează acelaşi scenariu, dar toţi îl trăiesc ca pe o noutate totală, ca pe o surpriză, ca pe un şoc. Cu alte cuvinte, credinţa în eternitatea, predeterminarea şi unicatul întîlnirii, deşi contrazisă sistematic de realitatea imanentă, se dovedeşte ea însăşi eternă, predeterminată, unică. Ceea ce înseamnă că evenimentul iubirii se situează în alt plan decît acela al imanenţei. El presimte un alt nivel al realului, unul în care eternitatea, destinul şi unicitatea există: există substanţial, deplin, aşa cum există lumile cu mai multe dimensiuni, aşa cum există non-spaţialitatea şi non-temporalitatea. Îndrăgostitul percepe, pentru o clipă, clipa îndrăgostirii lui, cerul stelelor fixe, orizontul ascuns îndeobşte al celor netrecătoare. În limitele acestui orizont, trăirea lui este veşnică, pre-programată şi irepetabilă. Iubirea revelează aşadar, cu energia unei imprevizibile iluminări, zenitul trans-mundan al cotidianului. Cînd iubirea încetează, „ruptura de nivel” pe care o cauzase se cicatrizează, se închide. Cerul devine tavan. Ceea ce nu înseamnă că, dincolo de tavanul curent, cerul încetează să mai existe. Spectaculoasă rămîne împrejurarea că prin experienţa unanimă, inconturnabilă, a iubirii, ultimul dintre oameni străvede, fulgerător, dansul ielelor. Îndrăgostit, Mitică trăieşte, între două halbe, episodul platonician al vieţii sale şi se înalţă, astfel, la metafizică.
Total gresit numele „Un gand rapid despre iubire”, asa ceva se descopera dupa o viata de rucodelie.
Nu-mi pot controla curiozitatea, cele scrise sunt pura experienta sau au o mare doza de alte lecturi ? Vin din inima sau din minte ? Eu va spun sincer ca banuiesc mintea.
Ultima fraza, cu Mitica intre halbe, este ca graficul bursei de pe Wall Street – cade brusc. Pacat de un text asa de fain. Ce-ar fi sa-o scoateti de acolo, citind sa ramanem mai pe sus.