Un incendiu de proporţii a izbucnit, marţi dimineaţă, la Ferma Dacilor din comuna prahoveană Gura Vadului, sat Tohani, unde erau cazați mai mulți turiști.
Antena 3 CNN a obținut o declarație halucinantă din partea unui apropiat al familiei care deține pensiunea Ferma Dacilor, care a ars în această dimineață. Acesta susține că incendiul ar fi izbucnit după o bătaie între doi soți care erau cazați acolo.
A plecat, ei dormeau că s-a întâmplat încoace, spre 5 dimineața. Toată lumea dormea”, a declarat un bărbat, apropiat al familiei patronilor pensiunii Ferma Dacilor din Prahova.
„E jale mare ce-i acolo, e distrugere totală. Nu a fost nicio petrecere, au fost cazaţi. Cu o seară înainte i-a mutat pentru că se stricase centrala. Şi, acolo sus, unde sunt morţii, sunt neamurile patronului. Unul dintre băieţii patronului, care, culmea venise, era mare sportiv pe la Galaţi şi a lăsat cantonamentul ca să vină acasă. Cu un adult care a intrat atunci dimineaţă să salveze ceva de acolo şi, probabil i-a ameţit fumul că i-au găsit chiar în interiorul camerei, lângă uşă”, a descris nenorocirea tatăl unui angajat al pensiunii Ferma Dacilor.
Desfășurarea evenimentelor de la Tohani:
Prefectul de Prahova, Virgiliu Nanu, a declarat la Antena 3 că şi a şasea victimă a fost identificată carbonizată în runele fostei pensiuni, spunând că la acest moment nu se poate preciza dacă este vorba despre un copil sau despre un adult. La ora transmiterii acestei ştiri continuă acţiunea de căutare a celorlalte două persoane diuspărute.
UPDATE – 27 decembrie ora 10:15 –
Cadavrul carbonizat al unui copil a fost găsit miercuri dimineaţă, la pensiunea ferma Dacilor, din judeţul Prahova, afectată de un puternic incendiu.
”A fost extrasă cea de-a şaptea victimă carbonizată (minor)”, a transmis ISU.
Se continuă acţiunea de căutare, în condiţiile în care opt persoane au fost declarate dispărute în urma incendiului care a afectat marţi dimineraţă pensiunea Ferma Dacilor.
UPDATE 12:08 A cincea victimă carbonizată a fost găsită de pompieri. Trei persoane rămân dispărute.
UPDATE 11:50 A fost extrasă a patra victimă carbonizată -un adult. Până acum se înregistrează patru decese și patru persoane dispărute.
UPDATE 11:45 Minorul decedat este fiul patronului. Informația a fost confirmată de bunica băiatului pentru Antena 3.
UPDATE 10:40 În pensiune erau cazate 26 persoane, precizează ISU.
– 18 persoane s-au autoevacuat, din care 2 persoane au fost transportate la spital cu arsuri minore;
– 3 victime au fost extrase decedate;
– 5 persoane sunt căutate în clădirea incendiată.
„Pentru obiectivul vizat a fost efectuata o verificare pe fond în anul 2019, fiind identificate 6 nereguli, dintre care una a fost remediata pe timpul controlului si au fost aplicate 6 avertismente. La momentul verificării nu au fost puse la dispoziția inspectorilor documente din care sa rezulte momentul punerii în funcțiune, pentru a se stabili necesitatea solicitării și obținerii avizului/autorizației de securitate la incendiu”, au transmis autoritățile.
UPDATE 10:30 A fost extrasă a treia victimă carbonizată – un adult.
UPDATE 10:00 Conform ISU, în incintă se aflau 22 de persoane
În incinta clădirii afectate de incendiu se aflau 22 de persoane, dintre care 8 au fost date dispărute. Asa cum am comunicat pana în acest moment, dintre cele 8 persoane, 2 au fost găsite decedate, a transmis ISU.
Unitatea nu are autorizație de securitate la incendiu.
UPDATE 9:40 Încă un adult a fost scos carbonizat din unitatea care a ars, au anunțat pompierii prahoveni.
UPDATE 9:20 Pompierii au identificat un minor decedat (carbonizat).
Alte șapte persoane sunt încă date dispărute. Este vorba de doi minori și cinci adulți, transmite Observatorul Prahovean.
Prefectul judeţului Prahova, Virgiliu Nanu, a declarat că acoperişul imobilului s-a prăbuşit în zona centrală a acestuia, iar în zonă încă ard mocnit focare ale incendiului, astfel încât accesul în zona ruinelor nu este încă posibil.
UPDATE 8:57 Reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova au declarat pentru News.ro că există date conform cărora opt persoane ar fi dispărute în incendiu.
Conform acestora, nu există însă informaţii certe cu privire la numărul persoanelor care se aflau la etajul clădirii şi care nu s-au putut evacua, întrucât niciunul dintre reprezentanţii unităţii de cazare nu a putut da autorităţilor date privind numărul turiştilor cazaţi în pensiunea care arde complet.
UPDATE 8:20 Echipe de căutare-salvare pentru identificarea persoanelor dispărute
„În această dimineață, în localitatea Tohani s-a produs un incendiu la un operator economic cu funcțiuni de cazare și restaurant.
Pentru gestionarea situației operative, la nivelul județului Prahova a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Astfel, au fost angrenate următoarele forțe de intervenție:
10 autospeciale de stingere cu apă și spumă ISU Prahova, 1 autospecială transport personal și victime multiple, 4 ambulanțe SMURD, 4 autospeciale de primă intervenție și comandă și 3 ambulanțe SAJ.
Până la acest moment, 2 persoane cu arsuri la nivelul feței și a membrelor superioare au fost asistate medical (conștiente). Totodată, pentru identificarea și altor persoane dispărute, pompierii au constituit echipe de căutare-salvare. Intervenția este îngreunată de faptul că arderea se manifestă generalizat la întreaga clădire, suprafața afectată fiind mai mare de 1.000 mp”, transmite ISU Prahova.
Planul Roșu de intervenție a fost activat în jurul orei 6:30, iar la fața locului au fost trimise forțe impresionante: 14 autospeciale de pompieri și 7 ambulanțe.
Conform şefului DSU Raed Arafat, pensiunea arde generalizat. El a precizat că pensiunea este formată din parte şi etaj, având ciinci camere la parter şi şase la etaj, care erau ocupate.
”Persoanele care nu se găsesc sunt persoanele care au fost la etaj”, a declarat şeful DSU.
O femeie de 48 de ani şi un adolescent de 16 ani primesc îngrijiri medicale în urma incendiului. Imobilul, care a fost complet cuprins de flăcări, era construit din lemn, având parter şi etaj.
Prefectul judeţului Prahova, Virgiliu Nanu, a declarat pentru News.ro că „persoanele aflate la parter s-au evacuat, dar nu se ştie nimic despre persoanele cazate la etajul superior” al pensiunii.