Începe procesul Revoluţiei. Ion Iliescu a decis să nu vină | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Începe procesul Revoluţiei. Ion Iliescu a decis să nu vină

Începe procesul Revoluţiei. Ion Iliescu a decis să nu vină

scris de Misu Andrei
68 afisari

Fostul președinte Ion Ililescu nu participă, vineri, la primul termen în dosarul Revoluției, în care este pus sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității. Peste 700 de victime și urmași ai revoluționarilor au venit la ÎCCJ, deși cei mai mulți spun că este „timp pierdut”. Adrian Georgescu, avocatul lui Ion Iliescu, a declarat, vineri, la ÎCCJ, că fostul președinte nu participă la proces, pentru că este o fază în care prezența sa nu este necesară, fiind reprezentat prin avocat.

„Nu vine pentru că este reprezentat (Ion Iliescu – n.r.). Suntem într-o procedură care nu presupune în mod obligatoriu prezența. Este o procedură tehnică (…) Părerile pe fond vor fi făcute la momentul la care va începe judecata. Repet, ne aflăm în camera preliminară, urmează să vedem, după parcurgerea camerei preliminare. Va începe judecata și în raport de momentul respectiv vom vedea și care vor fi apărările. La momentul acesta bineînțeles că nu vă pot furniza informații în legătură cu apărările care vor fi făcute. Să ajungem acolo”, a spus Georgescu.

Avocatul fostului președinte al României, care a fost pus sub urmărire penală pentru infracțiuni contra umanității în dosarul Revoluției, a declarat că a depus mai multe cereri și excepții în cauză.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult