Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Interlopul Mararu a fost asasinat la comanda

Interlopul Mararu a fost asasinat la comanda

scris de Ziua Veche
44 Afisari

Cristian Chilat, zis Falău, arestat pentru împuşcarea fraţilor Gheorghiţă şi Bogdan Mararu, ar fi acţionat la comandă, iar anchetatorii au indicii că dacă ar fi continuat investigaţiile la Piatra Neamţ, unde a avut loc evenimentul, s-ar fi mers doar până la un anumit nivel, susţin surse judiciare citate de Mediafax.


Prin ordonanţa din 16 noiembrie, procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ocurorului general al României preluarea dosarului 422/P/2010 privind pe inculpatul Chilat Cristian, cercetat în stare de arest preventiv sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor deosebit de grav, informa Biroul de presă al Ministerului Public.

„Considerentele care au stat la baza acestei propuneri au vizat complexitatea cauzei, precum şi suspiciunile care au fost lansate în spaţiul public cu privire la o eventuală părtinire în modul de soluţionare a cauzei”, preciza sursa citată.

Concret, Parchetul instanţei supreme face cercetări cu privire la modul în care autorităţile din Piatra Neamţ au acţionat în cazul atentatului asupra fraţilor Bogdan şi Georghiţă Mararu, soldat cu împuşcarea mortală a unuia, au declarat sursele citate. Totodată, procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie fac cercetări şi cu privire la eventuala instigare a lui Cristian Chilat de a-i executa pe fraţii Mararu.

Sursele citate susţin că acuzatul are doi copii mici de care este ataşat, iar implicarea lui în eliminarea fraţilor Mararu îi poate aduce o condamnare de 20 de ani de detenţie, astfel că nu-şi va mai vedea familia mult timp, ceea ce face cu atât mai bizară acţiunea sa, spun sursele citate. Cristian Chilat a fost arestat şi adus, în urmă cu o săptămână la Bucureşti, după ce Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a preluat cazul său.

0 comentariu

Daniel 31-05-2010 - 00:55

Da si sa vedem cine li se va opune.
Unde este America sa apere pe toti iubitorii de democratie ????
Unde este America sa ne dea job-uri si bunastare ????
Unde este America sa ne salveze de rusii cei rai ???

Cred ca au uitat de noi pentru un litru de benzina.

Solutia Uniunea Europeana, Euro, Si Rusia.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult