Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Jaf la o casa de schimb valutar din Ovidiu

Jaf la o casa de schimb valutar din Ovidiu

scris de M.A.
4 afisari

Doi bărbaţi cu feţele acoperite cu cagule au furat, în noaptea de luni spre marţi, în localitatea Ovidiu, seiful cu circa 70.000 de lei dintr-o casă de schimb valutar, după ce iniţial s-a crezut că aceştia nu au reuşit să sustragă casa de bani.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, Gelu Manolescu, a menţionat, pentru Agerpres, că hoţii au fost văzuţi de către o patrulă de poliţie, în faţa casei de schimb valutar, fără a avea ceva asupra lor, după care aceştia au urcat într-o maşină şi au fugit. ”Pentru că nu au respectat somaţiile de a nu fugi, asupra maşinii hoţilor au fost trase focuri de armă. (…) Ulterior, echipa de cercetare a constatat că fusese furată casa de bani, deşi iniţial s-a crezut că nu se petrecuse asta”, a afirmat reprezentantul IPJ.

Cei doi indivizi, cu feţele acoperite cu cagule, au pătruns în societatea comercială după ce au rupt grilajul metalic de la o fereastră şi au spart geamul. ”Patrula de poliţie aflată în apropiere a fost alertată de sistemul de alarmă care începuse să sune la casa de schimb valutar, iar apoi au sosit la faţa locului şi agenţii firmei care monitorizează societatea comercială”, a declarat Gelu Manolescu. Potrivit acestuia, hoţii au fugit cu un autoturism marca Alfa Romeo, de culoare închisă, cu numere de înmatriculare străine, probabil de Italia. Ancheta poliţiştilor în acest caz este în derulare şi au fost organizate filtre de poliţie pe mai multe drumuri din judeţ.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult