Jafuri celebre. Banda lui Ioanid | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Jafuri celebre. Banda lui Ioanid

Jafuri celebre. Banda lui Ioanid

scris de Z.V.
74 afisari

O maşină care transporta 43 de kilograme de aur a fost jefuită marţi pe autostrada Bucureşti-Piteşti, bărbaţi mascaţi şi înarmaţi. Iată alte câteva jafuri celebre.

foto: Adevarul - Masina care transporta aurul

În 1959, banda lui Ioanid formată din cinci intelectuali români cu origini evreieşti, a furat 1,6 milioane de lei dintr-o maşină blindată a Băncii Naţionale.

Hoţii (Alexandru Ioanid, Paul Ioanid, Igor Sevianu, Monica Sevianu, Saşa Muşat şi Haralambie Obedeanu)au fost arestaţi în aproximativ două luni şi condamnaţi la moarte. Ei au fost executaţi, în secret, în 1960. Mai puţin Monica Sevianu, care a fost iertată deoarece era mamă. A fost chiar eliberată, în 1964, fiind absolvită de pedeapsa cu viaţa graţie unei amnistii. În 1970, ea a plecat în Israel, scrie Evenimentul Zilei.

Cel mai mare jaf cunoscut până acum a avut loc în luna martie 2003, când Banca Centrală din Irak a fost „uşurată” de aproape un miliard de dolari. În Europa, un jaf uimitor a avut loc în 1987, când hoţii au reuşit, la capătul unei acţiuni fulger, să fugă cu 60 de milioane de lire.

În luna martie 2003, luna în care Statele Unite au început bombardamentele în Bagdad, aproape un miliard de dolari erau furaţi de la Banca Centrală din Irak.

650 dintre cele peste 900 de milioane de dolari care au dispărut au fost găsite ulterior de trupele americane. Banii erau ascunşi în pereţii palatului fostului preşedintele irakian Saddam Hussein.

Managerul general al băncii Rafidain, cea mai mare din Irak, susţine că tot atunci au mai fost furaţi 250 de milioane de dolari şi 18 miliarde de dinari irakieni.

La 12 iulie 1987, doi bărbaţi furau circa 60 de milioane de lire sterline dintr-un aşa-numit centru de depozitare sigură din apropierea Londrei. Infractorii au intrat în sediu şi au spus că vor să închirieze o cutie pentru a-şi depozita bunurile. Apoi, au scos armele şi l-au ameninţat cu moartea pe managerul unităţii.

După jaf, poliţiştii au găsit însă o pată de sânge la locul faptei, destul pentru a realiza că unul dintre autorii jafului este Valerio Viccei, cel căutat de poliţia italiană pentru 50 de astfel de infracţiuni în ţara natală.

Complicii lui au fost prinşi la 12 august 1987. Viccei a reuşit totuşi să fugă în America de Sud, fiind prins abia după întoarcerea în Anglia. Condamnat la 22 de ani de închisoare de autorităţile engleze, el a fost eliberat condiţionat în 1992. Deportat în Italia, a fost închis şi pentru infracţiunile comise aici, dar într-o închisoare cu regim deschis.

La 19 aprilie 2000, i-a fost permisă o eliberare de o zi. A încercat să scape cu ajutorul unui complice, dar a murit în schimbul de focuri cu poliţia.

1 comentariu

Ciu Huhu 10-08-2011 - 16:31

E un lucru bine stiut ca cei mai mari hoti si jefuitori din istoria lumii sint evreii, evreul Bernard Madoff CEL MAI MARE HOT DIN ISTORIA OMENIRII, EL DOVEDESTE ACEST ADEVAR NEMURITOR!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult