Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Leonard Doroftei, implicat într-un accident

Leonard Doroftei, implicat într-un accident

scris de A.P.
12 afisari

Boxerul Leonard Doroftei a fost implicat, vineri seară, într-un accident rutier pe DN 6, în judeţul Mehedinţi, şoferul autoutilitarei care a lovit maşina pe care o conducea pugilistul fugind de la locul accidentului.

Doroftei, implicat intr-un accident auto (foto mediafax.ro)

Doroftei se ducea la Campionatul Naţional de Box în momentul accidentului de vineri seară

Boxerul Leonard Doroftei, implicat într-un accident rutier pe DN 6, în judeţul Mehedinţi, dupã ce maşina pe care o conducea, a fiului său, a fost lovită de o autoutilitară al cărei şofer a plecat de la locul accidentului, a declarat că se îndrepta către Reşiţa, la Campionatul Naţional de Box.

„Mergeam prin tunel. M-am intersectat cu o maşină, am auzit poc. Mi-am dat seama că mă înţeapă ceva când conduceam şi m-am întors în stânga, geamul era spart, nu mai aveam oglindă. Am mers puţin mai în faţă, am oprit, am anunţat Poliţia că aşa e normal. Au venit şi doctorii, s-au uitat, mi-au făcut control. Sunt câteva cioburi care au sărit, dar în rest, nu am nimic. Veneam dinspre Drobeta Turnu Severin. Mă duc spre Reşiţa, unde este Campionatul Naţional de Box”, a declarat Leonard Doroftei, imediat după accident.

Întrebat în legătură cu şoferul care i-a acroşat maşina, boxerul a spus că nu crede că acesta şi-a dat seama că a făcut acest lucru, fiind vorba despre o autoutilitară care şi-a continuat drumul după ce a acroşat maşina lui Leonard Doroftei.

„Cred că nu şi-a dat seama. Era o dubiţă mult mai lată în spate, m-a agăţat, cred că nu şi-a dat seama”, a spus Doroftei.

În momentul accidentului, Leonard Droftei se afla la volanul maşinii fiului său, un autoturism BMW X1.

„Mai rău, o să mă bată băiatul, că este maşina lui. Asta chiar o să fie o problemă”, a conchis Doroftei.

Potrivit inspectorului Claudiu Bebec, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Mehedinţi, în judeţ s-au instituit filtre, imediat după producerea accidentului, până la ora transmiterii acestei ştiri şoferul autoutilitarei care a acroşat maşina condusă de Leonard Doroftei nefiind prins.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Mehedinţi, subcomiarul Nicolae Lohon, accidentul s-a petrecut în jurul orei 19:10, pe DN 6, în apropierea viaductului Bahna dintre Drobeta Turnu Severin şi Orşova, Leonard Doroftei fiind cel care a sunat la 112, transmite corespondentul Mediafax.

Conform aceleiaşi surse, boxerul a anunţat că, în timp ce se deplasa pe DN 6, maşina pe care o conducea a fost lovită de o autoutilitară, în impact oglinda retrovizoare, dar şi parbrizul maşinii lui Leonard Doroftei fiind sparte. Acesta a mai spus că cioburile parbrizului spart l-au rănit la mână.

La faţa locului a fost trimisă o ambulanţă, dar sportivul nu a avut nevoie să fie transportat la spital. Leonard Doroftei le-a spus poliţiştilor că şoferul autoutilitarei care l-a agăţat în trafic nu a oprit, ci şi-a continuat drumul.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult