Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Ȋnchisoare pe viața pentru adolescentul romȃn ce a ucis o japonezǎ

Ȋnchisoare pe viața pentru adolescentul romȃn ce a ucis o japonezǎ

scris de Laurentiu Banches
3 afisari

Românul în vârstă de 18 ani, acuzat că a înjunghiat mortal o japoneză la Tokyo în februarie 2013, a fost condamnat la închisoare pe viaţă.

Ȋnchisoare pe viața pentru adolescentul romȃn ce a ucis o japonezǎ

Tribunalul a anunţat sentinţa după ce juriul l-a declarat vinovat pe tânăr, al cărui nume nu poate fi precizat deoarece este minor, a relatat Japan Today, în pagina electronică. El a fost arestat împreună cu un prieten japonez, în vârstă de 19 ani, şi acuzat de uciderea tinerei Arisa Yamada, în vârstă de 22 ani, la 28 februarie 2013.

Acuzatul a declarat în faţa Curţii că avea nevoie de bani pentru a-şi plăti chiria, potrivit cotidianului Sankei Shimbun. Adolescentul român şi prietenul lui au ucis-o pe femeie şi i-au furat 10.000 de yeni. Prietenul său japonez, condamnat la închisoare pe viaţă anul trecut, a declarat că uciderea acesteia a fost ideea românului. Procurorii au afirmat că cei doi au cumpărat un cuţit cu o zi înainte cu scopul de a comite un jaf armat, potrivit Sankei.

Victima se mutase la Tokyo din prefectura Aomori, cu puţin timp înainte de a fi ucisă. Ea lucra în ture de noapte la un restaurant pentru a-şi putea plăti studiile. Tânăra a fost atacată la aproximativ 500 de metri de staţia JR Kichijoji, pe 28 februarie, în jurul orei locale 02.00. Ea tocmai plecase dintr-un magazin şi se întorcea acasă de la serviciu. Martorii oculari au declarat că au văzut doi tineri care au urmărit-o de la magazin.

Poliţia a declarat că Yamada a fost înjunghiată de două ori în spate şi tăiată la încheietura mâinii. Tânăra a fost transportată la spital dar a murit deoarece pierduse mult sânge. Geanta ei a fost găsită goală la aproximativ 200 de metri distanţă de locul crimei. Românul a fost arestat după ce testele ADN au arătat că sângele găsit pe una dintre mănuşile sale corespunde cu cel al tinerei. Poliţia a găsit ulterior geanta acesteia şi un carnet bancar în apartamentul în care stătea prietenul românului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult