2009: 22 de achitari la DNA

scris de Ziua Veche
8 afisari

 Bilantul Directiei Nationale Anticoruptie continua trendul esecurilor de anul trecut, chiar daca numarul de condamnari  pe marea coruptie a crescut usor

Procurorul sef al DNA, Daniel Marius Morar, a prezentat ieri jurnalistilor bilantul de activitate al institutiei pe anul 2009, mentionand ca spre deosebire de altii ani, anul trecut nu au existat modificari legislative care sa afecteze activitatea procurorilor anticoruptie. Spre deosebire de alti ani, la bilantul DNA de miercuri nu au mai participat Procurorul General si Presedintele Romaniei.
Cifrele statistice prezentate arata ca nivelul achitarilor – intens criticat anul trecut – s-a mentinut. S-au inregistrat 22 de achitari in 2009, fata de cele 23 de pe anul 2008. Si un numar de 168 de rechizitorii (trimiteri in judecata) fata de cele 163 de rechizitorii pe anul 2008.
Raportat la cei circa 120 de procurori cat a precizat Daniel Morar ca lucreaza in prezent la DNA, rezulta o medie de 1,4 rechizitori pe an, de fecare procuror. De-a dreptul modest fata de media pe tara. Daniel Morar a justificat reporterilor ziuaveche.ro ca doar 70 dintre cei 120 de procurori anticoruptie lucreaza efectiv pe dosare, si ca dosarele au un grad mare de complexitate. Morar a revenit la cele 22 de achitari, cu mentiunea ca doar doua dintre acestea au fost considerate de el ca imputabile procurorilor de caz.

Seful DNA a prezentat si evidenta condamnarilor definitive si a celor nedefinitive, declarandu-se ingrijorat de faptul ca judecatorii continua sa administreze pedepse “foarte blande care nu pot sa ne ajute in activitate pe viitor”. Astfel, dintre condamnarile definitive administrate in ultimul an, 73% au fost cu suspendare si doar 27% cu detentie. “Se observa un alt trend al instantelor, caracterul descurajator pe 2004 – 2008 al pedepselor pronuntate”, a punctat vorbitorul. Totusi, Morar a evidentiat ca a crescut numarul de condamnari. Cele nedefinitive au fost in numar de 169 in anul 2009, in crestere fata de cele 122 din 2008. Cat priveste condamnarile definitive ele au crescut la 131 in 2009, fata de cele 97 din 2008. Printre persoanele condamnate definitiv pentru coruptie, au fost mentionate: sase magistrati, trei avocati, 22 de politisti, patru ofiteri MapN, un comisar de garda financiara, 10 vamesi, doi inspectori AVAS, doua cadre universitare.

Tergiversarea marilor dosare

Rechizitoriile emise in 2009 au vizat un fost prim-ministru (Adrian Nastase), un ministru, doi deputati, un director al unui serviciu de informatii cu rang de secretar de stat, un judecatori, doi procurori, 10 primari, un fost presedinte al Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor (Ioan Melinescu), un presedinte de partid, un contraamiral si patru cadre ale SRI.
Tot la capitolul dosare relevante ale DNA (marile nume trimise in judecata), Daniel Morar a criticat faptul ca instantele de judecata tergiverseaza nepermis, din 2005 incoace, aceste cauze in raport cu cele ale coruptilor de rand: “in niciuna nu avem o condamnare definitiva sau nici macar o hotarare judecatoresca dupa patru ani – patru ani si jumatate. Ne putem inchipui cat va dura judecata in aceste conditii”. Morar a punctat faptul ca “marii corupti” au formulat aproape 100 de exceptii de neconstitutionalitate, pentru a tergiversa judecata, motiv pentru care a dezvaluit ca a sesizat Ministerul Justitiei pentru initierea unui proiect de lege care sa elimine suspendarea judecatorii cauzelor, pe perioada solutionarii exceptiilor de neconstitutionalitate.

Ponta si “Flota”

Procurorul sef Morar a anuntat ca dosarul Zambaccian care il vizeaza pe Adrian Nastase se afla in faza prezentarii materialului de urmarire penala si nu a vrut sa ofere nume ale demnitarilor actualei Puteri care ar fi vizati in anchetele anticoruptie. Intrebat de ziuaveche.ro cum comenteaza declaratia presedintelui PSD conform caruia “DNA a deviat de la ideea pentru care a fost creat, aceea de a combate marea coruptie” si ca “DNA a devenit producator de stiri pe surse”, Daniel Morar a replicat: “Dl. Ponta e un om politic, poate face declaratii fara sa le motiveze”.
Intrebat despre ultima expertiza din dosarul “Flota” cu  care Traian Basescu s-a aparat in campania electorala in fata contra-candidatului Crin Antonescu, mai precis daca expertiza vanturata se regaseste in dosarul suspendat pe motiv de imunitate prezidentiala, seful DNA nu a fost precis in explicatii. El a subliniat ca expertiza in discutie a fost administrata in timpul procesului, fata de cele 80 de persoane care au fost trimise in judecata, dar nu a putut spune daca respectiva expertiza a fost anexata si in dosarul suspendat al lui Traian Basescu.

Suparat pe unii judecatori

Daniel Morar a fost invitat sa explice ce masuri s-au luat fata de achitarea, mai mult decat suspecta, a fostului director al Romsilva – deputatul PSD Ion Dumitru, care a cheltuit sume enorme din banul public pe achizitii de bunuri supraevaluate de sute ori, dupa “reteta Necolaiciuc” de la SN CFR. Morar a explicat ca solutia nu a fost imputata procurorului de caz pentru ca s-a apreciat ca judecatorii cauzei nu au tinut cont de faptul ca Ion Dumitru a tocat banul public  – si nicidecum  “fondurii proprii” cum a motivat instanta –  precum si faptul ca judecatorii, mergand pe teoria ca nu s-au cheltuit bani publici, nu au mai analizat legalitatea licitatiei si diferentele de preturi de achizitie “de sute si mii de ori mai mari decat cele de la colt de strada”. Morar nu a dorit sa raspunda jurnalistilor daca vreunul dintre judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care l-au achitat pe Ion Dumitru, face obiectul unei anchete anticoruptie a procurorilor sai.
Referitor la modul in care judecatorii dau pedepse in marile dosare de coruptie, Morar a conchis ca “pedepsele sunt prea mici, mai ales la oamenii chemati sa aplice legea”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult