
Florentina Cârstea este acuzată de săvârşirea infracţiunilor de de ucidere din culpă (cu consecinţa decesului a 6 nou-născuţi) şi vătămare corporală gravă din culpă (cinci infracţiuni), iar Bogdan Marinescu, Vasile Dima, Ioan Adrian Toma şi Gigel Oprea de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General remis AGERPRES, pe 16 august 2010, în jurul orei 18,30, în salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi, din Secţia de Neonatologie a Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu”, a izbucnit un incendiu în urma căruia şase nou-născuţi aflaţi în salon au decedat, iar alţi cinci au suferit vătămări corporale grave. De asemenea, s-a produs o pagubă materială de 1.500.602 lei, prin distrugerea aparaturii medicale şi a celorlalte obiecte din salon.
Procurorii susţin că, prin natura sa, prin circumstanţele şi consecinţele produse, evenimentul prezintă unicitate în plan naţional, având un impact social deosebit.
Din probatoriul administrat de procurori a rezultat că în data de 16 august 2010, potrivit planificării, de serviciu era asistenta Florentina Cârstea, pe o tură de 12 ore, care a început la ora 7,00 şi se finaliza la ora 19,00. Aceasta nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu stabilite în fişa postului, în sensul că nu a supravegheat în permanenţă nou-născuţii aflaţi în salonul de Terapie Intensivă.
Astfel, la ora 18,24, ea a părăsit în mod nejustificat salonul, lipsind aproximativ 12 minute, ceea ce a făcut imposibilă sesizarea momentului izbucnirii incendiului şi luarea măsurilor de evacuare a nou-născuţilor, cu consecinţe extrem de grave, respectiv decesul a şase nou-născuţi şi vătămarea gravă a altor cinci.
Procurorii susţin că medicul Bogdan Marinescu, în calitate de manager al spitalului, nu a efectuat demersuri pentru înfiinţarea în cadrul unităţii spitaliceşti a Serviciului Intern de Prevenire şi Protecţie, astfel cum prevăd dispoziţiile Legii 319/2006. Acest serviciu ar fi trebuit să aibă în competenţă inclusiv analizarea alegerii, cumpărării, întreţinerii şi utilizării echipamentelor de muncă, a echipamentelor de protecţie colectivă şi individuală şi care ar fi putut identifica pericolele şi riscurile de natură electrică, aspect care a avut un rol favorizant în producerea incendiului.
De asemenea, Vasile Dima, în calitate de şef al serviciului tehnic în cadrul spitalului şi responsabil cu protecţia şi prevenirea incendiilor în cadrul aceleiaşi unităţii, nu şi-a respectat obligaţiile referitoare la revizia şi întreţinerea instalaţiei electrice şi nu a luat măsuri de organizare a activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor, factori care au contribuit la producerea, amplificarea şi neluarea măsurilor imediate de stingere a incendiului.
Parchetul arată că medicul Ioan Adrian Toma, în calitate de şef al Secţiei de Neonatologie din cadrul spitalului, a gestionat în mod defectuos resursele umane existente şi nu a luat măsurile manageriale necesare pentru asigurarea în permanenţă, pe orice tură, la Salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi, a numărului de asistente medicale prevăzut de dispoziţiile legale în vigoare.
Totodată, Gigel Oprea, electrician în cadrul spitalului, şi-a îndeplinit în mod superficial obligaţia prevăzută în fişa postului, de întreţinere în stare de funcţionare a instalaţiilor electrice, cu prilejul verificării efectuate în data de 13 august 2010, neconstatând detensionarea elementelor elastice ale prizei, de la care s-a declanşat incendiul, respectiv pierderea caracteristicii de strângere/apăsare a lamelelor de contact bipolar.
Unele dintre familiile bebeluşilor decedaţi sau răniţi grav în urma incendiului izbucnit în luna august la Maternitatea Giuleşti s-au constituit părţi vătămate şi părţi civile în dosarul trimis în instanţă de procurorii Parchetului General şi solicită spitalului despăgubiri de milioane de euro.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, cuantumul daunelor cerute de o parte din familiile care au avut de suferit se ridică, deocamdată, la 4,7 milioane de euro. Dacă instanţa le va accepta cererile, aceşti bani vor fi plătiţi de Maternitatea Giuleşti sau de Primăria Capitalei.