Comisia Juridică a Camerei Deputaților a avizat în mod favorabil solicitarea de arestare preventivă a deputatului PC Gheorghe Coman, înaintată de Parchet. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele Comisiei, deputatul PSD Ciprian Nica.
„Aşa cum vedeţi şi dumneavoastră nu are nimeni o superimunitate şi urmează plenul să stabilească, probabil se va încuviinţa cererea de arestare preventivă. Asupra motivelor de fapt şi de drept se va pronunţa numai instanţa, Parchetul de pe lângă ÎCCJ a venit numai cu o cerere de emitere a acestei acţiuni (…)”, a afirmat deputatul PSD.
Vicepreşedintele Comisiei juridice a precizat că pe 27 decembrie plenul Camerei Deputaţilor va trebui să se pronunţe asupra cererii de arestare a deputatului PC.
Deputatul Gheorghe Coman a declarat luni, la finalul audierii în Comisia juridică din Camera Deputaţilor, că nu are de gând să-şi dea demisia din calitatea de parlamentar deoarece se consideră nevinovat.