Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Bărbat reţinut pentru 24 de ore pentru agresiune sexuală şi exhibiţionism

Bărbat reţinut pentru 24 de ore pentru agresiune sexuală şi exhibiţionism

scris de Șt. C
142 Afisari

Un tânăr de 23 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore după ce ar fi agresat o tânără într-o staţie de autobuz şi ar fi efectuat acte de exhibiţionism faţă de alte două femei.

„La data de 12 noiembrie, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Secţia 1 Poliţie au pus în aplicare un mandat de aducere, emis pe numele unui tânăr, în vârstă de 23 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi agresiune sexuală”, informează un comunicat al DGPMB.

Cercetările au fost declanşate la data de 11 iulie, când poliţiştii Secţiei 1 Poliţie au fost sesizaţi de către o tânără, în vârstă de 22 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost victima unei infracţiuni.

Din investigaţii a rezultat faptul că, la data de 1 iulie, în jurul orei 22,30, în timp ce tânăra se afla într-o staţie de transport în comun situată în incinta unui pasaj din Sectorul 1, un bărbat ar fi săvârşit prin constrângere acte de natură sexuală şi ar fi atins-o într-o zonă intimă, încercând să-i scoată un obiect vestimentar. Totodată, în aceeaşi împrejurare, aflându-se într-un loc public, bărbatul ar fi săvârşit acte de exhibiţionism.

Activităţile specifice efectuate au condus către un tânăr, în vârstă de 23 de ani, cunoscut cu preocupări de natură infracţională, bănuit de comiterea faptei.

În urma extinderii cercetărilor, s-a stabilit că bănuitul ar mai fi comis astfel de fapte, în sarcina acestuia fiind reţinute alte două infracţiuni – la data de 26 iulie, în jurul orei 12,00, în timp ce se afla în staţia de transport în comun, bănuitul ar fi săvârşit acte de exhibiţionism, în prezenţa unui femei, iar pe 9 noiembrie, în jurul orei 18,30, în timp ce se afla în acelaşi loc, bănuitul ar fi săvârşit, din nou, astfel de acte.

„La data de 12 noiembrie, a fost pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele bănuitului, acesta fiind depistat şi condus la audieri. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală”, arată sursa citată.

Cercetările sunt continuate de către Secţia 1 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi agresiune sexuală.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS