Băsescu și Ponta, pârâți de CSM la Inspecția Judiciară | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Băsescu și Ponta, pârâți de CSM la Inspecția Judiciară (update)

Băsescu și Ponta, pârâți de CSM la Inspecția Judiciară (update)

scris de A.B.
2 afisari

UPDATE: Preşedintele Traian Băsescu l-a acuzat, joi, pe judecătorul Horaţius Dumbravă că ”minte”, el precizând că îşi menţine integral declaraţia pe care a făcut-o atunci când a dat avizul de începere a urmării penale faţă de cinci foşti miniştri.

Traian Băsescu susţine că, în opinia sa, ceea ce s-a întâmplat la CSM este ”un abuz la adresa preşedintelui României”, el avertizând că dacă se mai repetă va reacţiona de fiecare dată, pentru că nu vrea să fie pus pe picior de egalitate cu Victor Ponta privind presiuni pe justiţie.

Președintele și premierul au intrat în vizorul CSM. Inspecția Judiciară a fost sesizată atât în cazul declaraţiilor făcute de Victor Ponta cu privire la ancheta referitoare la Lukoil, cât şi în cazul comentariilor lui Traian Băsescu privind dosarul Microsoft.

Băsescu și Ponta, pârâți de CSM la Inspecția Judiciară.

Băsescu și Ponta, pârâți de CSM la Inspecția Judiciară.

De asemenea, CSM a decis joi să reclame și afirmaţiile lui Varujan Vosganian despre condamnarea lui Sorin Roşca Stănescu.

Inspecţia Judiciară urmează să analizeze afirmaţiile şi să prezinte concluziile într-un singur raport privind apărarea independenţei justiţiei, care va fi prezentat plenului CSM.

Analizarea declaraţiilor făcute de premierul Victor Ponta în 6 octombrie, referitoare la dosarul privind societatea Petrotel Lukoil, aflat pe rolul Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, a fost pe ordinea de zi a şedinţei de joi a plenului CSM. Celelalte două propuneri de sesizare a Inspecţiei Judiciare au fost făcute în timpul şedinţei plenului, de către judecătorul Horaţius Dumbravă şi vicepreşedintele CSM, procurorul Gheorghe Muscalu.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, despre dosarul Lukoil, că procurorul este suveran şi independent în cercetarea cazului, însă Guvernul speră într-o soluţie legală care să permită sancţionarea prsoanelor vinovate şi recuperarea prejudiciului, dar şi continuarea normală a activităţii şi plata salariilor către angajaţi.

Ponta a făcut referire şi la sechestrul asupra unor bunuri ale companiei, comentând: „Bănuiesc că cei care au comis fapte penale nu fugeau cu conductele în Rusia sau nu ştiu unde şi nici rafinăria nu o mutau mâine din România”.

„Contextul din zilele acestea, în care apar declaraţii ale Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, în care sunt devoalate date şi informaţii din dosare penale sau declaraţii ale Primului Ministru, domnul Victor Ponta, prin care sunt atenţionaţi procurorii cum trebuie în mod concret să-şi facă ancheta, impun ca CSM să ia atitudine împotriva oricărui act care ştirbeşte independenţa justiţiei şi erodează încrederea publicului în justiţie. În această perioadă, în care se multiplică atacurile la adresa justiţiei, nu este îndeajuns ca, punctual, să fie sesizată Inspecţia Judiciară, după care să aşteptăm săptămâni la rând până când Inspecţia Judiciară va analiza şi propune Plenului concluziile verificărilor făcute, ci este nevoie de un Apel sau un Avertisment categoric pe care Plenul CSM să-l facă la adresa tuturor politicienilor”, a declarat judecătorul Horaţius Dumbravă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult