Sandu Anghel, cunoscut ca Bercea Mondial, a fost adus cu duba la Direcția Națională Anticorupție pentru a fi audiat în dosarul în care fiul său l-a acuzat pe Mircea Băsescu de trafic de influență.
Din duba care l-a adus la DNA din penitenciar, Bercea Mondial le-a spus jurnaliștilor, prin geamul mașinii, că ar fi dat 2 milioane de euro pentru a fi scăpat de închisoare și că în acest caz ar fi implicată șefa ÎCCJ, Livia Stanciu, și șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.
„Mi-a promis Livia Stanciu. Avem date despre Livia Stanciu”, a afirmat el.
Mircea Băsescu, fratele șefului statului, este așteptat joi la DNA Central, pentru a fi audiat în acest dosar.
Surse judiciare au precizat că Mircea Băsescu a fost citat pentru ora 18,00. De asemenea, în același dosar, vor fi audiați, în jurul orelor 14,00, membrii familiei Anghel și la ora 17,00 — Marian Căpățână.
Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, a formulat o plângere penală împotriva lui Mircea Băsescu pentru trafic de influență, înșelăciune și inducerea în eroare a organelor judiciare în legatură cu dosarul în care el este acuzat de șantaj.
Avocatul acestuia, Pavel Abraham, a depus pe 13 iunie noi probe la dosar, audio și video, care l-ar incrimina pe Mircea Băsescu, acesta fiind acuzat de familia interlopului că ar fi primit sute de mii de euro ca să intervină pentru eliberarea din arest a lui Bercea Mondial.
Fiica și ginerele lui Bercea Mondial sunt cercetați de procurorii DNA — Serviciul teritorial Constanța după ce, la sfârșitul lunii mai, au fost prinși în flagrant în timp ce-l șantajau pe Mircea Băsescu, amenințându-l cu darea în vileag a unor pretinse fapte de corupție dacă nu le va da suma de 280.000 de euro.
25 comentarii
Și pentru că toți ăștia au luat șpagă și au intervenit în favoarea lui, el a fost condamnat la 9 ani și jumătate. (??!!) Interesant și extrem de logic.
Văd că în titlu l-au făcut și îngeraș: e Sandu Anghel, nu „Angel”
Cu cin’ te certi prostel ?
Cu proștii, Tâmpel.
Preşedinta Curţii Supreme, judecătoarea Livia Stanciu, a declarat pentru gândul că acuzaţiile făcute ieri de Bercea Mondial reprezintă atacuri grave la adresa independeţei Justiţiei. „Se urmăreşte decrebilizarea mea ca persoană şi ca preşedinte al Curţii Supreme. Nu mă intimidează asemenea lucruri, dimpotrivă mă întăresc”, a mai declarat Livia Stanciu. CSM a cerut Inspecţiei Judiciare să apere reputaţia Curţii Supreme şi a DNA în urma declaraţiilor făcute de Bercea Mondial care a susţinut că ar fi dat bani şefilor celor două instituţii.
Consiliul Superior al Magistraturii cere Inspecţiei Judiciare să facă verificări în vederea apărării independenţei justiţiei, după ce au fost făcute declaraţii referitoare la presupuse fapte de corupţie care ar fi fost săvârşite de preşedintele ICCJ, Livia Stanciu, şi şeful DNA, Codruţa Kovesi.
Anunţul CSM vine la o zi după ce, direct din duba care îl ducea la DNA, Bercea Mondial a susţinut că o parte din banii pe care i-ar dat pentru a scăpa de închisoare ar fi ajuns la şefa DNA, Laura Codruta Kovesi, şi la preşedintele ICCJ, Livia Stanciu.
Bercea Mondial a mai spus că nu speră să mai primească înapoi aceşti bani şi că se aşteaptă ca în acest caz să fie condamnat.
Întrebat de ce nu a făcut denunţul până acum el a spus: „Pentru ca doamna Kovesi nu mi-a restituit banii până acum prin şofer”.
De asemenea, întrebat ce i-a promis Mircea Băsescu, Bercea a răspuns: „Mi-a promis Livia Stanciu. Avem date despre Livia Stanciu”.
Contactată de gândul Livia Stanciu a declarat următoarele despre acest caz:
„CSM, aşa cum prevede legea, a avut reacţia şi a ieşit cu acel comunicat de presă. A sesizat corect şi din oficiu. Eu intenţionam să fac o cerere pentru apărarea reputaţiei profesionale şi pentru apărarea independeţie Justiţiei. Atacul este la independenţa Justiţiei, la adresa instituţiei pe care o reprezint şi la adresa mea ca persoană. CSM a avut o reacţie imediată şi mi s-a părut corect să se procedeze aşa. S-a sesizat Inspecţia Judiciară care va verifica acest aspect. Parchetul de asemenea care este organul abilitat va efcatua cercetările necesare.
Este inadmisibil ce se întâmplă, iar afirmaţiile făcut sunt de o gravitate extraordinară. În primul rând sunt atacuri la adresa instituţiei şi se urmăreşte decrebilizarea mea ca persoană şi ca preşedinte a Curţii Supreme. Nu mă intimidează asemenea lucruri, dimpotrivă mă întăresc „
Securistule basist un NUL, baga-ți in cur propaganda MINCINOASA BASISTSA si DISPARI!!!!!
copy-paste nr. 5
Ma c…c pe tine!!
„mă c** pe tine” – copy-paste nr. 3740
Ma c…c pe tine!!!
– JUstitia romanilor majoritari – nu au luat in
considerare clauzele specifice ale – rOMtziganilor minoritari
care au traditiile lor cu care se mindresc in mod istoric
(de-a lungul timpului ) privind viatza in societate !
Talharia ,cersetoria , shpaga , homuciderea sunt parte integranta
care trebuie continuata shi chiar protejata de legi speciale (auxiliare )
EI trebuie sa ceara ajutorul ONU ,ca pe viitor sa nu mai fie nevoie ca
– hoameni ca MONDIALU sa ajunga in haluL asta in puscarie pe motive
puierile caa vrut sa-shi omoare nepotul ! Cazurile astea de justitie trebuie rezolvat doar la ei in shatra shtaborului !!!!
JD-USA
Nu știu cum se poate mândri cineva cu o tradiție de infracțiuni.
…și cum i-ar putea pedepsi ștaborul pe hoți și escroci, dacă la ei astea nu sunt infracțiuni.
EI daca pierd – RADACINILE – astea NU mai sunt
tzigani …shi ar fi o mare pierdere pentru inteaga lume !
JD-USA
PIERDERE SAU CÂȘTIG ?
Eheee, daca apuca Hitler sa-si duca dorința, misiunea pina la capat, acum nu mai era picior de țigan in lumea asta!!!
Nu-mi plac țiganii (nu vorbesc de cei, puțini, care au renunțat la modul lor de viață și trăiesc cinstit din muncă, au făcut o facultate, etc. ci de marea masă care trăiește din cerșit, furturi și escrocherii), dar nu cred că „soluția finală” a lui Hitler poate constitui o soluție. Masacrarea unei etnii, oricare ar fi ea și indiferent din ce motiv/sub ce pretext e un genocid.
Hitler respectiv Antonescu nu au dorit masacrarea tiganilor.
Doar „mutarea” lor dincolo de Bug.
hemoroiDAN a avut timp de toate aranjamentele si diversiunile securiste. De cand infractorii -mergand pana la criminali- condamnati in sute de dosare, fac denunturi la adresa sefilor IC sau DNA? Sunt acum destule dovezi pentru arestarea lui Voiculescu si Ponta pentru diversiuni, falsuri si manip u lari? Ce mai asteptati de la haznale ? Nu a ajuns ?
In cateva clipe fratele lu’ base va fi incartiruit!
Scopul: Independenta justitiei!
Target-ul: hemoroiDANVIOREL!
acum, de-abia acum, antenizatii cel mai putin cretinizati realizeaza ca daca fratele lu’ base va fi „legat” hemoroiDAN nu mai scapa!
gafa frate, GAFA! mare!
urmeaza hemoroVIOREL: propus catindat, pierde.
dragnea-l foote pe la spate.
Dreapta Unita castiga Cotrocenii, iar de sfintele Pasti 2015 preia Victoria. PALATUL.
Urmeaza Base!!!
Ai vrea tu !
Comments are closed.