Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Contabila care s-a aruncat de la balcon şi a ucis în cădere o femeie pe trotuar, arestată preventiv pentru omor

Contabila care s-a aruncat de la balcon şi a ucis în cădere o femeie pe trotuar, arestată preventiv pentru omor

scris de D.P.
219 Afisari

Tribunalul Bucureşti a emis un mandat de arestare preventivă pe numele unei femei de 43 de ani, care a încercat pe 25 octombrie să se sinucidă aruncându-se de la etajul cinci al unui bloc de pe Bulevardul Unirii din Bucureşti, însă a ucis în cădere o altă femeie în vârstă de 59 de ani, care se afla pe trotuar, potrivit Agerpres.

Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, femeia de 43 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore sub acuzaţia de omor, iar un judecător de la Tribunalul Bucureşti a emis pe numele ei un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

„La data de 25.10.2023, în jurul orei 8,48, în timp ce se afla la locul de muncă, situat la etajul cinci al unui imobil din municipiul Bucureşti, Sector 4, în încercarea de a se sinucide, inculpata s-a aruncat peste balustrada balconului, însă înainte de impactul cu solul a căzut peste o femeie în vârstă de 59 de ani, care circula pe trotuarul de lângă imobil. Inculpata a supravieţuit cu leziuni minore, iar victima a suferit multiple traumatisme şi a decedat la spital în aceeaşi zi”, spun anchetatorii.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS