Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Crima din Bartolomeu. Au fost arestaţi şi tatăl şi fraţii suspectului

Crima din Bartolomeu. Au fost arestaţi şi tatăl şi fraţii suspectului

scris de Șt. C
2 afisari

Curtea de Apel Braşov a admis, duminică, recursul formulat de procurorii Parchetului Tribunalului Braşov şi au dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a celor trei complici ai principalului suspect în cazul crimei din autogara Bartolomeu.

foto: Mediafax

Tatăl şi doi fraţi ai principalului suspect în cazul crimei de pe peronul autogării Bartolomeu din Braşov au fost arestaţi preventiv, duminică, pentru omor calificat, anchetatorii stabilind că aceştia au participat la uciderea bărbatului de 30 de ani, transmite Mediafax.

Principalul suspect, Dumitru Vasile din judeţul Prahova, a recunoscut, sâmbătă, în faţa judecătorilor Tribunalului Braşov, că l-a înjunghiat „de trei-patru ori” cu un cuţit pe bărbatul de 30 de ani. Acesta a spus că doar el a fost cel care l-a agresat pe bărbat, însă raportul medico-legal a arătat că victima a fost înjunghiată de 11 ori.

Dumitru Vasile şi Adrian Păun de 30 de ani, din judeţul Prahova, au călătorit împreună din Franţa cu un autocar, iar în timpul călătoriei cei doi s-au certat din cauza banilor. Joi seară, înainte de a ajunge în autogara Bartolomeu din Braşov, unde autocarul făcea escală, Dumitru Vasile şi-a sunat tatăl şi fraţii să îi vină în ajutor. Aceştia au venit cu o maşină de lux la Braşov, iar pe peronul autogării, Vasile, împreuă cu tatăl său şi cu doi fraţi, l-a agresat şi l-a înjunghiat cu un cuţit pe Adrian Păun. Agresorii au fugit apoi cu maşina de la faţa locului.

Ulterior, victima a ajuns la spital, însă a murit după câteva ore, din cauza rănilor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult