Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei CSM se autosesizează, mânat de la spate de Băsescu

CSM se autosesizează, mânat de la spate de Băsescu

scris de A.P.
379 Afisari

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) s-a autosesizat în urma acuzațiilor lui Traian Băsescu. Potrivit președintelui, „decizii de procurori au fost controlate de un ziarist important”. Inspecția Judiciară va face cercetări în acest caz.

CSM contraatacă declarațiile președintelui.

CSM contraatacă declarațiile președintelui.

Cererea formulată de judecătorul Horațius Dumbravă a fost, astfel, admisă de membrii plenului CSM. Dumbravă arăta în 10 septembrie, după ce a cerut CSM sesizarea Inspecţiei Judiciare, că în măsura în care afirmaţiile preşedintelui se dovedesc a fi reale, se impune fie sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

„Am sesizat plenul CSM să se gândească asupra oportunităţii de a solicita Inspecţiei Judiciare să facă verificări privind declaraţiile preşedintelui României. Eu nu am indicat niciun procuror. Domnul preşedinte a indicat un procuror. Oricum, mie mi se par jalnice afirmaţiile la final de mandat, dar, mă rog, haideţi să vedem ce va face Inspecţia Judiciară. De ce spun jalnice, pentru că să ameninţi un procuror în direct la o televiziune mie mi se pare incalificabil, pe de o parte. Pe de altă parte, dacă ar fi adevărat, era necesar să fi anunţat DNA şi nu să fi venit la televizor să fi spus ceea ce a spus. Haideţi să vedem ce va spune şi plenul CSM”, a spus Horaţius Dumbravă.

„Nu ştiu dacă organele de urmărire penală, DNA sau Ministerul Public au fost sesizate cu privire la aceste aspecte de către domnul Preşedinte al României, obligaţie de altfel prevăzută de normele procedural penale ce impun sesizarea organelor de urmărire penală atunci când există indicii de săvârşire a unei infracţiuni, inclusiv de către un procuror, indiferent că este vorba de un simplu cetăţean şi cu atât mai mult de către Preşedintele României”, mai arăta Horaţius Dumbravă, în sesizarea sa.

Băsescu susține că la începutul mandatului său, a găsit „un SRI în care Sorin Ovidiu Vântu ştia lista cu cei ascultaţi, iar şeful SRI mergea cu maşină de la Sorin Ovidiu Vântu”. „SRI-ul era controlat de Vântu, ştia tot ce lucrează SRI, şi, mai mult decât atât, Timofte îi punea la dispoziţie şi informaţii din această instituţie de securitate, economice”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS