Daniel Iordan, infractorul care a injunghiat, a violat si apoi a incendiat o studenta de 21 de ani a fost eliberat conditionat din penitenciar in urma cu doi ani dupa ce un calculator a generat lista cu persoanele care sa apara in fata comisiei pentru eliberare conditionata Magistratii de la Judecatoria Deva sustin ca judecatorul care a dat decizia de eliberare conditionata a hotarat in spiritul legii.
„Exista o procedura standard pentru eliberarea conditionata pe care eu o cunosc foarte bine, pentru ca timp de doi ani am fost judecator delegat la Penitenciarul Barcea Mare, judetul Hunedoara. Legislatia prevede ca persoanele private de liberatate, care au condamnari sub zece ani, sa intre automat in discutia Comisiei de eliberare conditionata. Un calculator, in care sunt trecute toate datele detinutilor, genereaza acesta lista. Cei care au pedepse peste zece ani sunt pusi pe lista, dupa ce au ispasit trei patrimi din pedepsa, iar cei care au savarsit infractiuni din culpa ajung pe lista dupa ce au efectuat jumatate din pedepsa. Odata ajunsi in fata Comisiei se ia in considerare comportamentul din penitenciar, daca a avut sanctiuni, daca a muncit, daca pare dornic sa se integreze, daca a fost recompensat. Recidivistii sunt respinsi prima oara de Comisie, insa, cand se rediscuta, de regula, sunt propusi mai departe pentru eliberare conditionata si asa ajung in fata judecatorilor”, a explicat, corespondentului Mediafax, purtatorul de cuvant al Judecatoriei Deva, Cornelia Filimon.
Potrivit oficialului, magistratii iau decizia in baza actelor trimise de Penitenciar si tin cont de aceleasi criterii prevazute de lege.
„Pentru a respinge dreptul la eliberare conditionata trebuie sa ai motive temeinice. De exemplu, in cei doi ani cat am fost judecator delegat nu cred ca au fost mai mult de trei detinuti care s-au eliberat la termen, ceilalti au beneficiat de eliberare conditionata”, a spus Filimon.
„Tanarul arestat pentru uciderea fetei din Fagaras a avut un comportament bun in penitenciar, nu a avut sanctiuni, a muncit si a fost recompensat. Initial, Comisia de eliberare conditionata l-a respins pentru ca este recidivist, insa a doua oara a fost acceptat si propunerea a fost inaintata Judecatoriei Deva. Daca acest dosar in forma in care este mi-ar fi fost repartizat, in mod sigur as fi luat aceeasi decizie. Trebuie sa mentionez ca si daca judecatorul ar fi repins propunerea, oricum tanarul ar fi fost liber, deoarece pana acum si-ar fi ispasit intreaga pedepsa”, a mai spus Filimon.
Potrivit reprezentantilor Penitenciarului Barcea Mare, incepand din luna iulie, 45 de detinuti au ajuns in fata comisiei de eliberare conditionata si numai 12 dintre acestia au fost propusi mai departe Judecatoriei Deva pentru eliberare conditionata.
Â
0 comentariu
si mila pesedista, se ingrasa pe sinarea poporului. Ei lasa, acu o sa vedem ca si friptura de maidanez e buna!