Cumnatul lui Sebastian Ghiță, reținut de DNA | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Cumnatul lui Sebastian Ghiță și Bogdan Padiu, reținuți de procurorii DNA

Cumnatul lui Sebastian Ghiță și Bogdan Padiu, reținuți de procurorii DNA

scris de A.P.
8 afisari

Cumnatul lui Sebastian Ghiță, Cristian Anastasescu, și omul de afaceri Bogdan Padiu au fost reținuți, luni seară, de procurorii DNA Ploiești, după mai multe ore de la aducerea acestora cu mandat la sediul Parchetului.

Cei doi au fost scoși încătușați din sediul DNA Ploiești, după audieri care au durat în jur de șapte ore, și au refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor.

Surse judiciare au declarat că în dosar este vorba despre acțiunile de trafic de influență, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat.

Mita în noul dosar al DNA Ploiești, care îi vizează pe fostul deputat Sebastian Ghiță și apropiați ai acestuia, ar fi de aproximativ 50 de milioane de lei, au indicat surse judiciare.

Sursele citate au precizat că mita ar fi fost dată unor miniștri sau funcționari pentru atribuirea de contracte societăților controlate de Sebastian Ghiță.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult