Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herțanu, reţinut de DNA (video)

Cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herțanu, reţinut de DNA (video)

scris de S. P.
13 afisari

Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost reținut în noaptea de marți spre miercuri, alături de alți doi oameni de afaceri, de procurorii DNA Ploiești.

Iulian Hertanu, retinut de DNA Foto observatorulph.ro

Iulian Hertanu, retinut de DNA
Foto observatorulph.ro

Cei trei se aflau de aproximativ 17 ore în sediul DNA Ploiești, de unde au fost scoși încătușați, urmând a fi transferați în arestul IPJ Prahova.

Procurorii DNA Ploiești efectuează cercetări într-un dosar privind fapte de corupție și fraudare de fonduri europene.

Potrivit unor surse judiciare, faptele vizate sunt deturnare de fonduri europene de peste 7 milioane de lei și evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la 2,5 milioane lei. Faptele ar fi fost comise în perioada 2011-2015.

În dosar mai sunt urmăriți penal sub control judiciar deputații Sebastian Ghiță și Vlad Cosma și președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma. Totodată, a fost reținut fostul consilier județean Mihail Coman, în prezent consilier la SC Hidro Prahova.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult