Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Curtea de Apel: Dan Voiculescu a spălat bani

Curtea de Apel: Dan Voiculescu a spălat bani

scris de A.B.
5 afisari

Dan Voiculescu a spălat bani după o metodă consacrată de gangsterul american Meyer Lanski. Aceasta este concluzia judecătorilor de la Curtea de Apel București, inclusă în motivarea condamnării omului de afaceri.

Dan Voiculescu a spălat bani.

Dan Voiculescu a spălat bani.

Potrivit judecătorilor Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea, „inculpatul (Dan Voiculescu, n.r.) a apelat la una din cele mai rudimentare tipologii de spălare a banilor, respectiv împrumutul nereturnat, consacrată poate de cel mai cunoscut spălator de bani din toate timpurile, Meyer Lanski. Deşi inculpatul (Dan Voiculescu, n.r.) le-a transmis fiicelor sale cu titlu gratuit o parte din bunurile dobândite prin privatizarea ilegală a fostului Institut de Chimie Alimentară, le-a interzis, totodată, acestora să dispună de aceste bunuri în timpul vieţii fără acordul său”.

Curtea de Apel București a mai stabilit că Dan Voiculescu a tăinuit originea ilicită a „proprietăţilor şi fondurilor murdare”. „Ca o consecinţă a acţiunilor de ascundere şi disimulării, prin încheierea contractului de împrumut între inculpatul Dan Voiculescu şi SC ICA SA, bunurile provenite din privatizarea ilegală a fostului Institut de Chimie Alimentară au apărut în materialitatea lor, într-o altă lumină şi cu o altă semnificaţie, în patrimoniul inculpatului Dan Voiculescu printr-o majorare de capital şi o conversie a pretinsului împrumut acordat ICA în acţiuni, fără nicio legătură cu provenienţa lor ilicită, reală”.

Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv, în 8 august, în dosarul privatizării ICA, la 10 ani de închisoare. În același dosar, Gheorghe Mencinicopschi, fost director al ICA şi fostul ministru Sorin Pantiş, au primit pedepse de opt, respectiv şapte ani de închisoare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult