Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Dan Șova la DNA în calitate de suspect (video)

Dan Șova la DNA în calitate de suspect (video)

scris de M.A.
9 afisari

Dan Șova, fostul ministru al Transporturilor,  a declarat miercuri, la ieșirea din sediul DNA, că are calitatea de suspect în dosarul legat de contracte cu complexurile energetice Turceni și Rovinari.

El a precizat că acuzația este de complicitate la abuz în serviciuAcesta a adăugat că nu va demisiona din funcția de purtător de cuvânt al lui Victor Ponta în campania electorală, precizând că premierul nu este implicat în acest caz.

„Numele lui Ponta nu are nicio legătură cu aceste contracte”, a mai precizat Șova, comentând că nu știa de acest dosar în momentul în care a demisionat de la ministerul Transporturilor pentru a prelua funcția de purtător de cuvânt al premierului Ponta.

„Urmărirea penală s-a început în 30 iulie. Eu mi-am dat demisia în 24 iulie din funcția de ministru al Transporturilor. Nici nu știam că există acest dosar. N-am dat declarații, numai după ce vom studia dosarul. Nu mi-e teamă de nicio anchetă”, a completat acesta.

5 comentarii

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 13-08-2014 - 12:31

Doar …SUS peckt …de tamp Enie ….
Pictorashe DORME NESUNA ?

UnUL 13-08-2014 - 14:55

Alt „preacinstit” PSDeu! Ăștia sunt unul și unul; a tunat și i-a adunat.

pathfinder 13-08-2014 - 15:01

Nici la asta nu-i este teama!
Toti dar absolutu toti neinfricatii au ajuns fara exceptie dupa gratii…

BULA 13-08-2014 - 15:24

Sova nu e un tip prost, dar l-a furat peisajul. Mai bine se tinea de avocatura.

Pribeagul 13-08-2014 - 21:14

Sova a fost numit de Orwell Ministrul Marilor Proiecte in guvernul Ponta, post din care s-a raspindit usor, in atmosfera Pamintului, cu tot cu magnifica titulatura orwelliana, fara a lasa urme.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult