Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei De ce a fost arestat fostul şef al ANRP – Remus Baciu

De ce a fost arestat fostul şef al ANRP – Remus Baciu

scris de P.C.R.
10 afisari

Instanţa motivează arestarea lui Remus Baciu, fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, prin faptul că acesta a dat dovadă de perseverenţă infracţională, el fiind deja judecat pentru alte fapte de corupţie, şi că a folosit instituţiile statului în interesul său.

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a emis, duminică, un mandat de arestare preventivă pe numele lui Remus Virgil Baciu, fostul vicepreşedinte al ANRP, la cererea procurorilor anticorupţie, care susţin că ar fi primit peste 400.000 de lei în schimbul urgentării soluţionării anumitor dosare de despăgubire a unor foşti proprietari de imobile naţionalizate.

„Gravitatea faptelor pentru care sunt cercetaţi inculpaţii Remus Virgil Baciu şi Camelia Teodora Andruşenco rezultă şi din calitatea pe care inculpatul Baciu o are: subsecretar de stat în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, instituţie publică aflată în subordinea Guvernului şi, care, are ca rol esenţial luarea măsurilor legale pentru repararea prejudiciilor cauzate persoanelor deposedate abuziv de către regimul comunist, prin acordarea unor despăgubiri băneşti, fără a favoriza vreun titular al dreptului conferit în temeiul Legii 10/2001, în condiţiile în care numărul persoanelor care beneficiază de aceste drepturi este mare, iar pe lângă dramele şi traumele psihice produse de regimul comunist prin deposedare de bunuri şi proprietăţi, aceştia sunt puşi în situaţia de a aştepta o perioadă îndelungată de timp, unele dosare fiind soluţionate şi după 15 ani.

În acest timp speră să li se facă dreptate şi să li se acorde drepturile cuvenite, dar şi din modalitatea de comitere a faptelor – folosirea prerogativelor funcţiei de subsecretar de stat pentru a determina funcţionarii de la Direcţia Plăţi să nu îşi îndeplinească corespunzător atribuţiile de serviciu, deşi nu coordona activitatea privind aplicarea Legii 10/2001, pretinderea unui procent de 15% din valoarea acţiunilor prin conversiune în titluri la Fondul Proprietatea obţinute de persoanele titulari ai dosarului, prin intermediul inculpatei Andruşenco, care se ocupa şi de tranzacţionarea acţiunilor, scoaterea din cont a sumelor de către titulari şi remiterea banilor inculpatului Baciu pentru traficarea influenţei, colaborarea dintre inculpaţi în realizarea scopului propus, perseverenţa în obţinerea sumei pretinse implicând şi alte persoane în activitatea de primire a banilor, astfel cum rezultă din înregistrările telefonice şi în mediu ambiental -, precum şi scopul urmărit de a obţine anumite avantaje din activităţile desfăşurate, intervenind la alţi funcţionari din cadrul ANPR în vederea efectuării opţiunii de către titularii dosarului şi obţinerii, cu prioritate, a despăgubirilor ce li se cuveneau prin conversiune în acţiuni la Fondul Proprietatea„, se arată în decizia instanţei prin care fostul vicepreşedinte al ANRP a fost arestat preventiv.

„Se mai poate desprinde concluzia că, inculpatul Baciu a folosit o instituţie a statului în interes personal, folosindu-se de funcţia deţinută pentru obţinerea unor interese personale, activitate în care a fost implicată şi inculpata Camelia Teodora Andruşenco, creând astfel în rândul societăţii un sentiment de neîncredere în instituţiile statului implicate în aplicarea legii şi asigurarea respectării ordinii sociale”, mai notează instanţa în motivare.

„În ceea ce îl priveşte pe inculpatul Baciu, instanţa constată că acesta a dat dovadă de perseverenţă infracţională, întrucât a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune”, conchide instanţa, care notează că acesta este deja judecat, în recurs, la instanţa supremă, într-un alt dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Remus Virgil Baciu este acuzat de trafic de influenţă, iar Camelia Teodora Andruşenco, persoană fără calitate specială, de complicitate la trafic de influenţă

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult