Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Deputatul Dan Vîlceanu, urmărit penal pentru ultraj, purtare abuzivă şi tulburare a ordinii şi liniştii publice

Deputatul Dan Vîlceanu, urmărit penal pentru ultraj, purtare abuzivă şi tulburare a ordinii şi liniştii publice

scris de D.P.
144 Afisari

Deputatul Dan Vîlceanu, este urmărit penal ultraj, purtare abuzivă şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma altercaţiei acestuia cu liberalul Florin Roman la Camera Deputaţilor. Potrivit anchetatorilor, acesta i-a produs lui Roman ”leziuni traumatice, prin lovire cu corp dur şi zgâriere, ce necesită pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale”.

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precizează într-un comunicat oficial că, la data de 28 iunie 2024, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a dispus prin ordonanţă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un deputat din Parlamentul României sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, purtare abuzivă şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, iar în cursul zilei de astăzi, suspectului i-au fost aduse la cunoştinţă faptele cercetate, încadrarea juridică data acestora, precum şi drepturile şi obligaţiile procesuale.

 

Totodată, marţi a fost pusă pusă în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunile menţionate.

PÎCCJ precizează că în de 21 mai, la ora 11:15, ”în timp ce se afla în plenul Camerei Deputaţilor, în Palatul Parlamentului, în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei de deputat, inculpatul a adresat injurii şi a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate, şi acesta deputat în Parlamentul României, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei publice dată de mandatului constituţional de deputat al României, provocându-i acesteia leziuni traumatice, prin lovire cu corp dur şi zgâriere, ce necesită pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale”.
 

”Totodată, inculpatul a adresat expresii jignitoare la adresa persoanei vătămate aducând atingeri grave demnităţii acesteia şi a tulburat ordinea şi liniştea publică prin generarea unor situaţii de insecuritate şi de teamă”, precizează comunicatul oficial. 

Potrivit PÎCCJ, activitatea persoanei vătămate şi a inculpatului, în exercitarea funcţiei de demnitate publică, este reglementată de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

”Astfel, potrivit art. 25 din Legea nr. 96/2006, deputaţii beneficiază de protecţia autorităţii pe durata exercitării mandatului de parlamentar, fiind purtători ai autorităţi publice de stat, iar  dispoziţiile art. 257 C.pen. li se aplică în mod corespunzător. Imunitatea parlamentară este limitată la opinii politice, respectiv pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului cu privire la care deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică”, arată PÎCCJ.

Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, conform art. 23 din Legea nr. 96/2006, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi ori arestaţi preventiv sau la domiciliu fără încuviinarea Camerei din care fac parte şi fără a se proceda la ascultarea lor.

Deputatul PNL Florin Roman a fost agresat, pe 21 mai, la ieşirea din sala de plen, de către colegul său Dan Vilceanu, deputat independent. El a povestit că Vîlceanu a încercat să îl muşte şi l-a prins de gât. Roman anunţa atunci că va depune solicitare de sancţionare a deputatului, pentru lovire şi va depune plângere penală împotriva acestuia.

Din imaginile surprinse de camerele de filmat din Parlament, incidentul dintre Dan Vîlceanu şi Florin Roman a avut loc în anticamera sălii de plen.  Cei doi se împing, iar Vîlceanu încearcă să îl muşte pe liberal de faţă, în timp ce îl ţine de gât.

Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache anunţa că în şedinţa conducerii Camerei deputaţilor s-a aprobat sancţiunea maximă pentru Dan Vîlceanu, în urma agresiunii la adresa liberalului Florin Roman, şi anume reducere cu 50% a indemnizaţiei, timp de 6 luni şi limitarea la 10 secunde, pe o perioadă de 3 luni, a luărilor de cuvânt în cadrul plenului. 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS