Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei UPDATE – DNA: Prejudiciul reținut în sarcina lui Ponta, peste 51.000 lei

UPDATE – DNA: Prejudiciul reținut în sarcina lui Ponta, peste 51.000 lei

scris de C.P.
123 Afisari

Direcția Națională Anticorupție (DNA) informează miercuri că, potrivit raportului de expertiză, prejudiciul produs ca urmare a infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală reținută în sarcina premierului Victor Ponta se ridică la suma de peste 51.300 lei.

ponta dna prejudiciuPrecizarea DNA vine ca urmare a solicitărilor transmise de reprezentanții mass-media legate de unele informații vehiculate în spațiul public despre dosarul privind presupuse acte asimilate corupției săvârșite la companiile energetice Turceni și Rovinari.

„Ca urmare a finalizării raportului de expertiză fiscală și contabilă dispusă în cauză, la data de 19 august 2015, inculpatului Ponta Victor-Viorel i s-a înmânat un exemplar al expertizei și i s-a comunicat faptul că s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra unui apartament aflat în proprietatea inculpatului, în vederea recuperării prejudiciului. Potrivit raportului de expertiză, prejudiciul produs ca urmare a infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatului Ponta Victor-Viorel se ridică la suma de 51.321,80 lei”, se arată într-un comunicat al DNA.

Sursa citată menționează că acest prejudiciu constă în obligațiile fiscale de la care s-a sustras contribuabilul SCA ‘Șova și Asociații’, reprezentată de Dan Șova, cu ajutorul lui Victor Ponta, în calitate de reprezentant al Cabinetului Individual de Avocat ‘Ponta Victor-Viorel‘.

„Ajutorul a constat în aceea că Victor Ponta a pus la dispoziția contribuabilului SCA ‘Șova și Asociații’ înscrisuri falsificate (facturi și rapoarte de activitate), menite să justifice viitoarele plăți pentru prestarea unor activități juridice fictive ale cabinetului de avocatură Ponta Victor-Viorel către SCA ‘Șova și Asociații’. În realitate, Victor Ponta nu a efectuat niciun fel de activitate profesională pentru SCA ‘Șova și Asociații’. Practic, plățile făcute de SCA ‘Șova și Asociații’ către Victor Ponta, în cuantum de 181.439,98 lei, reprezintă cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale, fapt ce a condus la diminuarea nelegală a bazei de impozitare a contribuabilului SCA ‘Șova și Asociații’ și, în consecință, la plata către stat a unui impozit diminuat cu 51.321,80 lei, diferență ce reprezintă prejudiciul menționat”, mai explică DNA.

Victor Ponta este cercetat pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și spălarea banilor, la data faptelor avocat, iar Dan Șova pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani.

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri, la ieșirea din sediul DNA, că i s-au prezentat rezultatele expertizei din dosarul său, subliniind că a plătit cu 2.000 de lei în plus taxe pe care nu intenționează să le ceară înapoi.

„Da. Mi s-a dat expertiza. Am plătit cu 2.000 lei în plus taxe, dar nu le mai cer de la statul român”, a afirmat premierul întrebat de rezultatele expertizei și cât s-a stabilit prejudiciul.

„Acum stau pe picioare foarte bine”, a adăugat acesta ironic.

document pontaVictor Ponta a precizat că va da declarații când va fi chemat de procuror cu avocatul. „O sa dau declarații când mă cheamă procurorul cu avocatul”, a spus acesta.

„Regret faptul ca batalia politica si de media se duce cu arme necinstite – din expertiza facuta in dosarul meu se arata ca SCA ” Sova si Asociatii” si-a dedus cheltuieli in baza contractului cu mine de 51.321 ron / si se arata deasemenea ca au fost platite taxe si impozite de catre „Cabinet Avocat Ponta Victor in suma de 53.000 lei !!!!! Deci prezentarea doar a primei sume este o manipulare a opiniei publice , ignorand voit plata celor 53.000 lei! Adunand cele doua sume nu rezulta prejudiciu fata de statul roman care a incasat in plus 2.000 ron!!!!
Atasez copia dupa aceasta constatare si cred ca nu mai este nimic de comentat!
– si sechestrul a fost pus in data de 13 iulie, nu azi ( cum in mod eronat a aparut in presa)!”, a anunţat Victor Ponta pe Facebook.

Reacţia DNA

Direcția Națională Anticorupție (DNA) susține că fragmentul publicat pe Facebook de premierul Victor Ponta, în legătură cu dosarul său de la DNA, este de fapt un extras din conținutul opiniei separate a unui expert desemnat de Dan Șova, cercetat în aceeași speță, și că nu reprezintă nicidecum rezultatul raportului de expertiză fiscală și contabilă dispusă în cauză.

„Fragmentul postat pe Facebook de inculpatul Ponta Victor-Viorel este în realitate un extras din conținutul opiniei separate a unuia dintre experții inculpaților, respectiv expertul desemnat de inculpatul Șova Dan-Coman și nu reprezintă nicidecum rezultatul raportului de expertiză fiscală și contabilă dispusă în cauză. Raportul respectiv a fost întocmit de un expert independent, desemnat de organul judiciar, în conformitate cu art. 172 și următoarele CPP”, a precizat miercuri DNA la solicitarea AGERPRES.

DNA reiterează că expertul judiciar independent desemnat în cauză a stabilit că valoarea prejudiciului produs ca urmare a infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală reținută în sarcina lui Victor Ponta se ridică la suma de 51.321,80 lei.

„Menționăm că raportul integral de expertiză fiscală și contabilă conține 29 de file și 8 anexe”, mai precizează DNA.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult