Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei DNA: Președintele și vicepreședintele ANAF, urmăriți penal

DNA: Președintele și vicepreședintele ANAF, urmăriți penal

scris de A.B.
28 afisari

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus, miercuri, efectuarea în continuare a urmăririi penale față de mai multe persoane, printre care președintele și vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Gelu Ștefan Diaconu și Mihai Gogancea-Vătășoiu, în dosarul în care sunt anchetați deputații Mădălin Voicu și Nicolae Păun.

Gelu Stefan Diaconu

Gelu Stefan Diaconu

Cei doi sunt cercetați pentru favorizarea făptuitorului și abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, potrivit unui comunicat al DNA.

 Ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, a cerut demisia președintelui ANAF, Gelu Ștefan Diaconu, și a vicepreședintelui ANAF, Mihai Gogancea-Vătășoiu.

„Fiscul este una dintre cele mai importante instituții din România, iar conducerea sa trebuie să fie mai presus de orice suspiciune. În această situație, în care președintele și vicepreședintele ANAF sunt puși sub acuzare, este normal să le cer demisia. Asupra integrității conducerii ANAF nu trebuie să existe nici o urmă de îndoială. Le-am cerut demisia celor doi pentru că, în pozițiile pe care le dețin, nicio suspiciune nu este acceptabilă din perspectiva integrității pe care ANAF, ca instituție, o reclamă. Activitatea instituției se desfășoară normal și acesta este cel mai important lucru în acest moment. Avem în vedere mai multe variante pentru conducerea ANAF și urmează să luăm o decizie cât de curând posibil”, a spus ministrul Anca Dragu.

În același dosar sunt urmărite penal pentru fapte de corupție alte opt persoane.

* Gheorghe Ivan, manager al proiectului „Antreprenoriatul social, o șansă pentru comunitățile de romi”, este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, schimbarea fără respectarea prevederilor legale a destinației fondurilor europene, deturnare de fonduri și spălarea banilor, toate în formă continuată.

* Iulian Costel Paraschiv, manager al proiectului „Acces pe piața muncii — O șansă pentru tine”, este cercetat, la rândul său, pentru comiterea acelorași infracțiuni, la care se adaugă cea de influențare a declarațiilor.

* Aceleași infracțiuni îi sunt imputate și Irinei-Valeria Radu, manager general al Asociației Partida Romilor „Pro Europa”, în timp ce Florentina Rotariu, responsabil financiar, este suspectată în plus și de cumpărare de influență.

* În același dosar mai sunt urmăriți penal pentru spălarea banilor în formă continuată Vasilică Grigore, Carmen Olteanu și Valentin Pepenel, iar pentru influențarea declarațiilor în formă continuată Bogdan Florin Paraschiv.

Potrivit procurorilor, o parte dintre fapte au fost săvârșite în legătură cu derularea proiectului „Antreprenoriatul social, o șansă pentru comunitățile de romi”, finanțat cu fonduri europene.

„Grupul țintă (reprezentând un număr de 3.296 de persoane aparținând grupurilor vulnerabile) a fost constituit în baza unor formulare întocmite prin înscrierea unor date nereale privind participanții, aceștia din urmă neavând cunoștință despre faptul că au făcut parte din grupul țintă. Pentru a-și însuși în mod ilicit sume din cadrul proiectului, de comun acord cu conducerea Asociației Partida Romilor ‘Pro Europa’, managerul de proiect Ivan Gheorghe, împreună cu membrii echipei de management, Grigore Vasilică — soția lui Ivan Gheorghe, Rotariu Florentina — responsabil financiar, Pepenel Valentin — coordonator național, au supraevaluat costurile cu personalul angrenat în implementarea proiectului”, se arată în comunicatul DNA.

Pe perioada derulării proiectului, între anii 2010 și 2014, cei patru ar fi încasat sume cuprinse între 277.000 de lei și un milion de lei.

Alte fapte au fost comise, potrivit anchetatorilor, în legătură cu proiectul „Acces pe piața muncii — O șansă pentru tine”, de asemenea finanțat cu fonduri europene.

„În cadrul proiectului, în vederea stimulării persoanelor din grupul țintă, managerul proiectului, Paraschiv Iulian, a propus acordarea unei subvenții de 600 de lei tuturor persoanelor care au absolvit cursurile de calificare/formare profesională prin intermediul proiectului. Prin Decizia nr.1 din 22.08.2011 semnată de președintele Nicolae Păun propunerea a fost validată. A rezultat că persoane din cadrul grupului țintă, care urmau să participe la cursurile de formare, au fost chemate în diverse locații din localitățile aparținând județelor vizate de proiect și au fost informate că vor avea loc niște cursuri de calificare pe diverse meserii (florar, lucrător comerț, bucătar, lucrător construcții) și vor primi și bani din fonduri europene”, se menționează în comunicat.

Ulterior, unele dintre persoane au urmat câteva ore de curs, iar la final au primit un certificat de absolvire, precum și sume de bani cuprinse între 300 și 600 de lei. Alți participanți, deși s-au înscris, nu au participat la niciun curs, dar unii dintre ei au primit bani.

Reprezentanții Asociației Partida Romilor ”Pro Europa” sunt suspectați că ar fi deturnat și fondurile alocate de la bugetul de stat.

„Pentru deturnarea fondurilor alocate de la bugetul de stat, conducerea Asociației Partida Romilor ‘Pro Europa’, împreună cu Departamentul de contabilitate (reprezentat de Rotariu Florentina și Radu Irina Valeria), a întocmit în fals mai multe convenții civile ce presupuneau angajarea fictivă pe o perioadă determinată, în cadrul asociației, a unor membri ai asociației din județele țării. Aceștia trebuiau să fie plătiți cu circa 1.500 lei, sumă pe care nu au primit-o niciodată și nici nu aveau cunoștință despre aceasta. Pentru întocmirea acestor convenții civile, Rotariu Florentina a folosit datele de identitate înscrise pe copii ale cărților de identitate ale membrilor Asociației Partida Romilor, care se aflau la sediul din București”, se mai arată în comunicatul DNA.

Modalitatea frauduloasă de deturnare a fondurilor primite de la bugetul de stat a fost descoperită în momentul în care unele dintre persoanele angajate în mod fictiv au primit la domiciliu, de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate și de la ANAF, decizii de impunere prin care li se solicita plata contribuțiilor sociale datorate în baza presupuselor activități efectuate în cadrul Asociației Partida Romilor.

De asemenea, Nicolae Păun ar fi plătit între anii 2011 și 2015, în calitate de președinte al Asociației Partida Romilor, mai multe tranșe de bani în cuantum total de 217.300 lei către deputatul Mădălin Voicu, asigurându-i totodată soției acestuia, Carmen Olteanu, un salariu în cadrul unuia dintre proiectele derulate, deși aceasta nu a lucrat efectiv.

„Aceste foloase au fost oferite pentru ca deputatul Mădălin Voicu să intervină la funcționari și demnitari, intervenții concretizate în contextul validării proiectelor cu finanțare europeană, în contextul promovării unui proiect de lege privind amnistia contribuției de asigurări de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice și în legătură cu neîncasarea, de către ANAF, a sumelor aferente deciziilor de impunere emise către persoanele angajate, în mod fictiv, în cadrul Partidei Romilor ‘Pro Europa’ „, mai susțin procurorii.

Tot pentru disimularea actelor nelegale întreprinse, Nicolae Păun ar fi inițiat colectarea, prin intermediul reprezentanților regionali ai asociației, a deciziilor de impunere deja recepționate de persoanele care au fost incluse fictiv în proiectele finanțate cu fonduri europene.

El le-ar fi solicitat reprezentanților regionali ai Asociației Partida Romilor să transmită celor ce au primit decizii de impunere că situația va fi rezolvată fără ca acestea să fie nevoite să plătească sumele de bani imputate de ANAF și ar fi influențat declarațiile date în calitate de martor de către persoane angajate sau beneficiare în cadrul proiectelor, inclusiv prin oferirea unor sume de bani.

„De asemenea, în același context, ca urmare a demersurilor inițiate de deputatul Păun Nicolae și mijlocite de deputatul Mădălin Voicu, președintele ANAF, Diaconu Gelu Ștefan, împreună cu vicepreședintele Gogancea-Vătășoiu Mihai, a emis circularele nr. 10/ 07.01.2015 și A-PRS1391/ 08.05.2015. Scopul acestor circulare era scutirea persoanelor angajate prin convenții civile la Asociația Partida Romilor și notificate de către organele fiscale că figurează cu debite restante aferente contribuției de asigurări de sănătate pentru anul 2012, de la plata acelor contribuții. De asemenea, organele competente erau notificate că acele persoane nu aveau această obligație de plată”, se mai precizează în comunicatul DNA.

Potrivit procurorilor, circularele respective au fost emise cu încălcarea dispozițiilor legale. Astfel, s-a dispus fie neîncasarea, prin necomunicare sau stoparea transmiterii către contribuabili a deciziilor privind regularizarea contribuției de asigurări sociale de sănătate pe anul 2012, fie neluarea măsurilor pentru încasarea contribuțiilor, în cazul deciziilor deja comunicate.

Acțiunile șefilor ANAF au produs un prejudiciu bugetului de stat, dar și un folos patrimonial în beneficiul Asociației Partida Romilor ”Pro Europa”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult