Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Dosarul CJ Timiș: Cei 5 reţinuţi au fost arestaţi

Dosarul CJ Timiș: Cei 5 reţinuţi au fost arestaţi

scris de Laurentiu Banches
17 afisari

Magistrații Tribunalului București au decis arestarea preventivă a celor cinci persoane reţinute în dosarul preşedintelui CJ Timiş.

Dosarul CJ Timiș: Cei 5 reţinuţi au fost arestaţi (foto:stirileprotv.ro)

Dosarul CJ Timiș: Cei 5 reţinuţi au fost arestaţi (foto:stirileprotv.ro)

Astfel, printre persoanele arestate preventiv se numeră consilierul județean Marcel Mihoc, Teodor Gavriş, fost director în CFR Călători şi omul de afaceri George Didilă. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, potrivit mediafax. În dosarul de corupţie privind atribuirea unor contracte, la DNA au avut loc audieri maraton, începând de miercuri după-amiază, la finalul cărora procurorii au decis ca preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, să fie cercetat sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând din 11 decembrie până în 8 februarie 2015 inclusiv, iar alte cinci persoane să fie reţinute.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arăta, că în urma audierilor începute miercuri, procurorii au dispus reţinerea omului de afaceri George Didilă, care controlează mai multe societăţi, el fiind suspectat de instigare la abuz în serviciu, abuz în serviciu, dare de mită, instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Procurorii au emis ordonanţe de reţinere şi pe numele lui Marcel Mihoc, consilier judeţean în CJ Timiş, cercetat pentru instigare la abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu, precum şi pentru Alexandru Teodor Gavriş, director în cadrul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători. Arestat la domiciliu într-un alt dosar, Gavriş este acuzat de instigare la abuz în serviciu şi abuz în serviciu.

În acelaşi dosar au fost reţinuţi Gabriel Telu Protopopu, consilier în cadrul Corpului de Control al Directoratului de la Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători, pentru abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu şi instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, Daniel Ninel Cosmineanu, şef al Biroului Aprovizionare de la CFR Călători Cluj, pentru luare de mită, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi de abuz în serviciu.

Preşedintele CJ Timiş este obligat, ca în perioada controlului judiciar, să nu plece din ţară fără încuviinţarea procurorilor, să meargă la DNA central ori de câte ori este chemat, să se prezinte la Poliţia Remetea Mare în zilele stabilite cu poliţiştii, să anunţe anchetatorii dacă îşi schimbă locuinţa, să nu ia legătura cu celelalte persoane cercetate sau suspectate în cauză, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au făcut percheziţii, miercuri, la sediul Consiliului Judeţean Timiş, la 17 primării din judeţ şi la Asociaţia Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Timiş (care funcţionează în sediul CJ). De asemenea, au fost făcute percheziţii la locuinţa preşedintelui CJ Timiş, Titu Bojin, din comuna Remetea Mare, la locuinţa lui George Didilă din Bucureşti, şi la sediul firmei controlate de acesta, SC Ecomet West SRL, tot din Capitală. Anchetatorii au descins şi la depourile CFR Călători din Bucureşti, Timişoara, Cluj, Braşov, Sibiu, Ploieşti, Arad, Suceava şi Iaşi,

Preşedintele CJ Timiş a fost ridicat, miercuri dimineaţă, de anchetatori din sediul Consiliului Judeţean Timiş şi dus la DNA central, unde a fost audiat mai multe ore, în final fiind lăsat să plece, după ce în cazul său anchetatorii au luat măsura controlului judiciar. Tot la DNA central au fost audiaţi consilierul judeţean Marcel Mihoc (PSD) şi vicepreşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Arhivelor Statului Stan Popa.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult